Sursă foto: Agerpres

După aproximativ doi ani de opoziție hotărâtă și susținută din partea vecinilor de la sud de Dunăre, România a câștigat recunoașterea europeană a produsului “Plăcintă dobrogeană” ca Indicație Geografică Protejată (IGP).

“La ultimele negocieri pe cale diplomatică între ministerele Agriculturii din România şi Bulgaria, în dialog cu Direcţia Generală pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DG Agri) din cadrul Comisiei Europene (CE) s-a ajuns la un acord prin care România va primi recunoaşterea europeană prin înregistrarea produsului “Plăcintă Dobrogeană IGP” şi publicarea acestuia în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, cu toate drepturile, pe termen nelimitat. Opoziţia Bulgariei are la bază istoria comună a regiunii Dobrogea, care a inclus şi un teritoriu din Bulgaria, iar vecinii noştri au făcut o opoziţie hotărâtă şi susţinută aproape doi ani”, a transmis pentru Agerpres Ionuţ Diaconeasa, consilier în cadrul Direcţiei Generale pentru Afaceri Europene şi Relaţii Internaţionale din Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).

El a specificat că Bulgaria va avea dreptul să folosească denumirea “Dobrudzhanka banitsa” cu caractere chirilice sau latine, doar la nivel local în regiunea de sud a județului Constanța și fără a fi recunoscută ca Indicație Geografică Protejată, pentru o perioadă de 10 ani, deși inițial ceruse 15 ani. În plus, vecinii bulgari nu vor putea exporta produsul cu denumirea tradusă în limba română “Plăcintă Dobrogeană”.

“Faptul că alte state ne urmăresc demersurile, iar în cazul de faţă vecinii bulgari, demonstrează notorietatea şi calitatea deosebită a produselor româneşti, care sunt foarte apreciate pe piaţă şi încet încet îşi fac loc atât pe piaţa europeană cât şi în registrul produselor recunoscute de către Comisia Europeană pentru calitatea lor”, a mai precizat Diaconeasa.

Conform sursei citate, decizia va fi aprobată în luna martie în cadrul ședinței DG Agri, unde se află pe ordinea de zi, iar procedura de publicare în Jurnalul Oficial al UE va urma cel mai probabil în luna aprilie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.