Cătălin Drulă, președintele USR, și Ludovic Orban, liderul partidului Forța Dreptei, au anunțat, luni, depunerea în Parlament a unei moțiuni simple împotriva ministrului de Interne, Lucian Bode (PNL). Drulă a insistat că ratarea aderării la Schengen e un eșec major pentru care trebuie să existe responsabili și asumare. De altfel, liderul USR a atras atenția încă din octombrie că Bode pune în pericol acest obiectiv major al României.
România a ratat aderarea la Schengen. Drulă: Pentru acest eșec trebuie să existe asumare și responsabili
„Pentru acest eşec major de politică externă trebuie să existe asumare şi responsabili. Bineînţeles că responsabilul principal e la Cotroceni, şeful diplomaţiei şi politicii externe – Klaus Iohannis, care s-a ascuns, nu are timp să vină în faţa Parlamentului, în faţa poporului, să dea explicaţii şi doar postează mesaje pe Facebook”, a declarat Cătălin Drulă.
Întrebat pe ce voturi se bazează, liderul USR a răspuns că pe voturile celor care „nu vor să facă scut în jurul unui ministru plagiator, organizator de licitaţii aranjate, un ministru care nu dă doi bani pe statul de drept şi care e luat în râs, un ministru de mâna a treia”.
El a reproșat apoi liberalilor că nu au reușit să obțină un vot unanim favorabil în familia europeană din care fac parte.
Drulă a mai precizat că USR a depus și o solicitare pentru chemarea lui Bogdan Aurescu, ministrul de Externe, la Ora Guvernului, pentru „a da explicaţii în acest caz”.
„Nu lăsăm acest subiect din braţe, nu scapă de Opoziţie pentru că e absolut ruşinos ce se întâmplă, un eşec colosal”, a insistat președintele USR.
Ludovic Orban: Lucian Bode e o vulnerabilitate
La rândul său, Ludovic Orban a susținut că Lucian Bode e „ca un cui în talpa României şi reprezintă o mare vulnerabilitate cu privire la aderarea României”.
„Azi venim iar cu o moţiune contra ministrului de Interne, pentru a oferi ocazia majorităţii parlamentare să-şi spele păcatele şi să voteze moţiunea, așa încât să plătească cine e responsabil pentru acest grav eşec”, a punctat Orban, amintind că Opoziția a mai depus o dată o moțiune împotriva lui Bode, aceasta fiind respinsă de PNL cu ajutorul PSD și UDMR.