Borusan Mannesmann, cel mai mare producător de țevi de oțel din Turcia și unul dintre cei mai mari jucători pe piața de profil în Europa, parte a grupului turc Borusan, a finalizat lucrările la fabrica din România, începând acum producția de probă.

Compania intenționează să atingă vânzări de peste 10 mii de tone la unitatea din România, în 2026. Grupul turc a înființat o companie în România în cadrul căreia va realiza o investiție de aproximativ 12 milioane de euro.

Borusan Mannesmann, prin noua sa investiție care va deservi exclusiv sectorul amortizoarelor auto, își va consolida astfel poziția în Europa de Est.

În cadrul noii companii Borusan Tube Products SA se vor produce tuburi cilindrice  și tuburi de rezervă ce sunt folosite la fabricarea amortizoarelor, prin prelucrarea tuburilor metalice.

Borusan Tube Products SA, care va avea zone de producție și depozitare de cca. 5.800 m2 și care își propune să producă în 2026, 10.652 de tone de tuburi pentru amortizoare auto, își dorește de asemenea, ca prin această investiție să creeze 57 locuri de muncă. În acest sens, compania a achiziționat în anul curent un teren de 23.000 m2 lângă Ploiești, județul Prahova. Daca lucrurile decurg bine, după punerea în funcțiune a investiției, compania își dorește extinderea capacitații de producție pe piața auto care este în creștere în Europa de Est.

Borusan Mannesmann, cu noua sa unitate de producție ce va fi creată în cadrul companiei Borusan Tube Products SA, va deservi producătorii de amortizoare din lanțul de aprovizionare auto, care va produce cu tehnologii de taiere, bercluire (procesare), șanfrenarea,  periere, spalare online și offline, în funcție de grupele de produse.

Făcând o evaluare a investiției din România, Ali Okyay, Director General al Borusan Tube Products SA și membru al Consiliului de administrație responsabil pentru Borusan Mannesmann, Segmentul Auto, a declarat anterior:

„Am făcut un pas important pentru a ne consolida poziția în Europa de Est. Împreună cu clienții noștri actuali avem  proiecte în special în România și Polonia, dar există potențial și în Slovacia și Cehia. Cu această investiție, facem un pas important pentru a face din Europa de Est principala noastră piață de desfacere și a deveni un producător de componente pentru amortizoare care va produce aproape de clienții săi.”

Borusan Mannesmann este cel mai mare producător de țevi de oțel din Turcia și unul dintre cei mai mari jucători pe piața de profil în Europa. Compania operează 7 fabrici pe 3 continente, cu o capacitate anuală de 1,4 milioane de tone și peste 2.000 de angajați. Compania face parte din holdingul turc industrial Borusan, fondat de omul de afaceri Asım Kocabıyık. Holdingul activează în producția de oțel, distribuția de automobile, producția de energie și logistică, având circa 12.000 de angajați și venituri de 1,93 miliarde de dolari în 2020.