Alegătorii din București ar vota doar în proporție de 2% cu partide precum SOS Romania, PER REPER, arată ultimul sondaj CURS.

SOS Romania, PER și REPER sub pragul electoral

Sondaj CURS: În București, partide precum SOS Romania, PER și REPER nu ar atinge pragul electoral de 5% necesar pentru a accede în Consiliul General al Municipiului București (CGMB). Conform ultimului sondaj curs doar 2% dintre bucureșteni ar vota unul dintre aceste partide, proporție care nu le garantează obținerrea de locuri în CGMB. Astfel, conform Legii nr. 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale (și pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali) pentru repartizarea mandatelor de consilier, biroul electoral de circumscripţie stabileşte pragul electoral al circumscripţiei, reprezentând 5% din numărul total al voturilor valabil exprimate în circumscripţia respectivă. În cazul alianţelor politice sau alianţelor electorale, la pragul de 5% se adaugă pentru al doilea membru al alianţei 2%. Pentru alianţele cu cel puţin 3 membri, pragul electoral este de 8%.

PSD și PNL obțin la limită o majoritate în CGMB

PSD și PNL, aliați la guvernare, ar obține împreună la alegerile locale din 9 iunie pentru Consiliul General al Municipiului București, 50% din voturi, după cum reiese din sondajul realizat de CURS în perioada 22-30 aprilie.

Alegătorii din București care au răspuns la sondaj ar vota pentru CGMB astfel:

– PSD – 33%
– Alianța Dreapta Unită (USR, PMP, Forța Dreptei) – 23%
– PNL – 17%
– AUR – 10%
– PUSL – 8%
– SOS Romania – 2%
– PER – 2%
– REPER – 2%
– Alții – 3%

În conformitate cu metodologia sondajului, universul de eșantionare este reprezentat de populaţia adultă rezidentă din Municipiul București. Volumul eşantionului a fost de 1067 respondenţi, votanţi în vârstă de 18 ani şi peste.

Tipul eșantionului a fost de tip probabilist, multistadial, stratificat, cu o marjă maximă de eroare la nivelul întregului eșantion de +/-3% la un nivel de încredere de 95%.

Metoda de culegere a datelor a fost față-în-față, la domiciliul respondenților, iar validarea eșantionului s-a realizat pe baza ultimelor date INS.

Datele au fost ponderate în funcție de vârsta electoratului bucureștean.