Când spui Dobrogea, te gândești aproape instinctiv la mare, la mozaicul etnic de pe malul Pontului Euxin și la istoria antică a cetăților greco-romane. Mai puțin cunoscută, dar la fel de spectaculoasă, este zestrea etnografică a satelor românești așezate de-a lungul malului drept al Dunării - de la Ostrov și Oltina, până la Rasova, Cochirleni, Seimeni și Topalu.

La Muzeul de Artă Populară din Constanța, o parte esențială a expoziției permanente este dedicată tocmai acestei comori mai puțin știute: portul tradițional din Dobrogea de Sud. Departe de a fi o simplă uniformă festivă, costumul purtat de femeile din satele dunărene funcționa ca un adevărat cod social, care arăta din prima privire vârsta, statutul și priceperea celei care îl îmbrăca.

Pe scurt, ce face unic portul tradițional din sudul județului Constanța:

  • Două croieli distincte: Femeile purtau fie costumul cu două catrințe (numite local pistelci), fie varianta cu fustă largă (androc) și o singură catrintă în față.
  • Codul culorilor: Roșul aprins pe cămașă și pe catrință era rezervat tinerelor, în timp ce negrul sobru marca trecerea către vârsta maturității și a bătrâneții.
  • Arta îmbinării: Cămășile țesute în casă nu erau cusute la mașină, ci unite manual prin „cheițe” croșetate din bumbac roșu sau negru.

Două feluri de a purta costumul pe malul Dunării

Spre deosebire de alte zone ale țării unde portul femeiesc are o singură linie arhitecturală, satele constănțene din lunca Dunării (precum Viile, Ion Corvin, Dunăreni, Vlahi sau Aliman) au păstrat două tipologii clare de costum popular:

  1. Costumul cu două „pistelci”: Format din două piese dreptunghiulare din lână țesută pe urzeală de bumbac, purtate în pereche - una în față, cealaltă în spate, peste poalele lungi ale cămășii.
  2. Costumul cu „androc”: O variantă în care partea de jos este acoperită de o fustă amplă (androc), peste care se așază în față o singură pistelcă, purtată asemeni unui șorț decorativ.

Ce ascundea croiala unei cămăși țesute în casă

Piesa de rezistență a costumului era cămașă lungă, lucrată din pânză albă sau din așa-numita chirachie (o pânză fină, învărgată, țesută în războiul de casă). Croiala ei îmbină utilitatea muncii la câmp cu rafinamentul zilelor de sărbătoare:

  • Mânecile „slobode”: Largi și neîncrețite la manșetă, lăsând brațul liber și oferind o siluetă fluidă.
  • „Căptuful” de pe piept: O platcă (întăritură decorativă) așezată în zona pieptului, pe care femeile brodau cu migală motive florale și vegetale (fitomorfe).
  • „Cheițele” croșetate: În locul cusăturilor ascunse, foile de pânză ale cămășii erau unite la vedere prin dantele înguste realizate cu croșeta, din fir de bumbac roșu sau negru, un detaliu care transforma o simplă îmbinare tehnică într-o bijuterie textilă.

Cum citeai vârsta unei femei după „pistelcă”

În satul tradițional dobrogean, haina nu era aleasă după capriciile modei, ci după rânduiala vârstei. Pistelcile, decorate cu vărgi și alesături geometrice policrome dispuse pe marginile laterale, aveau o cromatică precisă.

Dacă o tânără fată sau o nevastă la început de drum purta o pistelcă și o cămașă în care roșul domina vizual, simbolizând vitalitatea și tinerețea, pe măsură ce anii treceau, locul roșului era luat treptat de negru, semnul demnității, al cumpătării și al statutului de femeie în vârstă.

Dicționar dobrogean de odinioară. Ce înseamnă cuvintele vechi ale portului

Privit prin prisma limbii, portul din satele dunărene ale Constanței păstrează urmele tuturor influențelor care s-au întâlnit la Gurile Dunării și în spațiul balcanic:

  • Pistelcă: Termen regional (întâlnit în Dobrogea și în zonele de câmpie din sudul țării, de origine slavă - pestelka) care desemnează catrința sau șorțul țesut din lână.
  • Chirachie: O pânză tradițională subțire, cu dungi (vărgi) fine în țesătură, folosită pentru cămășile de vară și de sărbătoare.
  • Androc: Cuvânt cu rădăcină germanică (Unterrock - „fustă de dedesubt”), ajuns în graiurile balcanice și dunărene (prin filieră neogreacă sau sârbo-croată) pentru a denumi fusta largă din lână sau bumbac purtată sub catrință.
  • Căptuf: Termen arhaic care desemnează platca brodată de pe pieptul cămășii tradiționale.

Și pentru că tot am văzut cât de mult spuneau hainele de odinioară despre statutul și vârsta unei femei în comunitate, într-un articol viitor vom privi același lucru prin lupa limbii: cum ne plasăm astăzi într-o relație prin cuvintele pe care le alegem - de la soție și nevastă, până la femeie sau muiere.

Unde le poți vedea pe viu: Colecția de port popular sud-dobrogean face parte din expoziția permanentă a Muzeului de Artă Populară din Constanța (Bulevardul Tomis nr. 32), un loc în care merită să intri măcar o oră pentru a descoperi cât de bogată și nuanțată este identitatea culturală a acestui colț de țară.