Sursă foto: telegrafonline.ro

Zona delimitată de strada Soveja, strada Adamclisi, strada Suceava, aleea Capidava și bulevardul Alexandru Lăpușneanu a fost reconfigurată pentru a asigura simultan condiții optime pentru circulația pietonilor pe trotuare și pentru fluidizarea traficului rutier.

Începând de ieri, circulația rutieră este organizată astfel: pe aleea Făt-Frumos, este permisă circulația dinspre strada Adamclisi spre aleea Heracleea; pe aleea Heracleea, se circulă dinspre strada Prelungirea Adamclisi spre aleea Făt-Frumos; iar pe aleea Capidava, este permisă circulația dinspre aleea Heracleea spre strada Adamclisi.

Procesul de reorganizare a traficului rutier în cartierul Tomis Nord va continua. Începând de joi noapte, în funcție de condițiile meteorologice, vor fi introduse sensuri unice pe străzile Adamclisi și Suceava. Astfel, pe strada Adamclisi se va circula dinspre strada Soveja către strada Suceava, iar pe strada Suceava va fi introdus sens unic dinspre strada Adamclisi spre bulevardul Alexandru Lăpușneanu.

În scopul facilitării traficului rutier, se recomandă conducătorilor auto să folosească ca traseu principal ruta strada Adamclisi – strada Suceava – bulevardul Alexandru Lăpușneanu.

Proiectul de reorganizare a traficului rutier a fost elaborat în urma consultării cetățenilor din zonă, a experților în sistematizarea rutieră și a reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.