România are materii prime pe care poate să le exploateze responsabil, iar speculaţiile bursiere cu resursele minerale ale românilor trebuie să înceteze, a spus Ministrul Economiei, Ştefan Radu Oprea.

„România a câştigat procesul Roşia Montană. Asta în ciuda celor care au încercat să facă rău României. Speculaţiile bursiere cu resursele minerale ale românilor trebuie să înceteze. Avem materii prime critice pe care putem să le exploatăm responsabil, cu tehnologii de ultimă generaţie, prietenoase cu mediul şi doar dacă adăugăm valoare aici în România. Şi dacă noi ne dorim acest lucru”, a scris ministrul pe Facebook.

România a câștigat procesul intentat de Gabriel Resources, iar firma este obligată de tribunalul de arbitraj să ramburseze României cheltuielile de judecată aferente procedurii de arbitraj.

Despăgubiri de aproape 7 miliarde de dolari

Valoarea totală actualizată a despăgubirilor solicitate de companiile Gabriel Resources Ltd. şi Gabriel Resources (Jersey) în dosarul arbitral internaţional deschis împotriva României, legat de proiectul minier aurifer de la Roşia Montană, se ridică la aproximativ 6,7 miliarde de dolari, potrivit datelor Agerpres.

Acţiunea arbitrală internaţională împotriva României a fost iniţiată în anul 2015 de Gabriel Resources Ltd. şi Gabriel Resources (Jersey), şi a fost întemeiată pe Acordurile cu privire la promovarea şi garantarea reciprocă a investiţiilor încheiate de România cu Guvernul Canadei şi Guvernul Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord.

Reclamanţii au acuzat România că a încălcat tratamentul just şi echitabil şi deplina protecţie şi securitate a investiţiei Gabriel Resources Ltd. şi Gabriel Resources (Jersey), drepturi protejate de cele două acorduri internaţionale de protecţie a investiţiilor.