REPORTAJ Sub plafonul sărăciei, umanitatea rezistă. Două mame din satul Lespezi reușesc să-și țină copiii cu ajutorul oamenilor din comunitate: „Turci, români, căutăm ajutor pentru toți”

Între 10 și 12 aprilie, musulmanii din întreaga lume au sărbătorit Ramazan Bayram, prilej de mese bogate și reuniuni de familie. Pentru turcii din Lespezi, comuna Dobromir, județul Constanța, strălucirea sărbătorii a anulat, pentru scurt timp, umbra grea a sărăciei în care se zbate comunitatea. Musulmani și creștini conviețuiesc aici pașnic de secole și caută, umăr la umăr, să răzbească dincolo de ziua de mâine. Dincolo de donațiile de care au devenit dependenți, oamenii din Lespezi nu primesc alt fel de asistență, astfel încât să se poată întreține singuri. 

Alocația de stat rămâne singurul ajutor sigur pentru copiii de aici. Programele privind masa caldă, rechizitele, hainele de școală și așa mai departe funcționează doar ca verigi în lanțul birocratic al slăbiciunilor. Iată poveștile a două familii turce cu mulți copii, două mame singure, una, părăsită de soț, cealaltă, văduvă. Statul român e prea puțin prezent în aceste istorii de viață. Sunt prezenți însă câțiva oamenii buni la suflet, și turci, și români. 

Femei la cișmea

Pentru Elon Musk, care a descoperit telepatia om-robot și e pe cale s-o monetizeze, un asemenea progres tehnologic numit mașină de spălat rufe nu înseamnă vreun cap de pod al științei. 

Un tambur și niște pompe, atașate la un motoraș electric, nu mai reprezintă de mult vreo revoluție nici măcar în gospodăriile modeste din urbanul românesc. Dar pentru femeile din satul Lespezi, în sudul județului Constanța, mașina de spălat și, în general, orice alt aparat electrocasnic sunt realități la fel de tangibile ca mirajele pentru beduini.  

În centrul satului, în vârful unei pante acoperite cu ciment, se află una dintre cișmelele din Lespezi. Câteva bazine din beton, căptușite cu verzeala zidurilor, și câteva țevi prin care vine apa reprezintă una dintre puținele infrastructuri publice funcționale din Lespezi. 

Mai sus de cișmea, e o pajiște verde, parțial umbrită de pomi, unde se zbenguie copiii. Femeile întind covoarele pe ciment, le freacă și le clătesc. Altele săpunesc rufele, una câte una. Apa se scurge într-un pârâiaș nămolos, mărginit de sălcii. Nu e asfalt, doar ceva pietriș pe drum. Vântul de primăvară a uscat noroiul, cu tot cu urmele de pași din el. 

Nalian și Margul vin zilnic la cișmea, „ceșme”, cum pronunță ele, în amintirea originii din limba turcă a termenului. Spălatul rufelor e important, mai ales când ai rufe puține. Devine „ocupațiunea manuală principală”, cum ar comenta Moromete, lecturând Mișcarea. 

Nu știm cum se descurcă Musk să-și țină curați și îmbrăcați numeroșii copii. Cumva, se descurcă. Odată, a fost fotografiat umblând cu o chiuvetă în brațe. Pentru cele două vecine din Lespezi, misiunea asta presupune bătături în palme și ore întregi de corvoadă, pe ghizdurile cișmelei. Nalian, 36 de ani, are cinci copii, iar Margul, 30 de ani, are șase copii. Ambele s-au măritat la 14 ani, că „așa e la noi, la turci”.

O cameră cu sobă 

„Am vrut să mă mărit, n-a fost cu forța. Dar acum n-aș mai vrea”, spune Nalian, slabă, într-o rochie de tricot, fără mâneci, cu părul strâns la ceafă. Acum trei ani, soțul ei a părăsit-o pentru altă femeie. A vândut și casa în care stăteau, moștenire de familie, și a plecat în lume. În urma lui, Nalian și copiii s-au trezit pe drumuri. „Mă bătea, trăiam rău cu el. Dar lui ăsta mic, Emre, i-a ars inima când a plecat. Avea 3 ani și înțelegea deja că e tata”, spune femeia. 

Un cioban din Lespezi le-a dat voie lui Nalian și copiilor să stea într-o casă bătrânească, cu două odăi. „El a zis că oricum e plecat tot timpul, nu are nevoie. Plătește el curentul și ne-a adus și-un televizor”, povestește Nalian. 

Televizorul stă sprijinit de geam, ca o fereastră întoarsă. Un bucătar prezintă o rețetă pe bază de orez și mânuiește energic tot felul de ustensile de gătit. Deși nu se uită nimeni la el acum, Emre se îndeletnicește cu o pungă de caramele, iar Nalian vorbește cu noi, micul ecran e cel mai vesel obiect din cameră. 

Iarna se încălzesc la o sobă de lut, cu plită, vopsită verde. „Aduc apă de la ceșme, fac apă caldă și spăl rufele, le întind în cameră și dimineața sunt uscate, să aibă copiii când pleacă la școală”, spune femeia.

De soțul ei nu mai știe nimic. Pe hârtie, apar ca fiind în continuare căsătoriți și din pricina asta Nalian nu poate beneficia de ajutor social. „Așa mi-au zis de la primărie. Să-l caut, să dau divorț. Dar unde să-l caut?”. Un alt sfat pe care l-a primit Nalian și pe care l-a și urmat a fost să-și reclame soțul pentru abandon de familie. „Așa poate primesc ajutorul, că arăt că nu mai stă cu noi și nu ne trimite nici bani”.

Rețeaua de socializare turco-română

Băiatul cel mare al Nalian, Selcin, are 21 de ani, „l-am născut în ziua când am împlinit 15 ani”. Urmează Sezghin, 16 ani, Elif, 11 ani, și Suna, 10 ani. Mezinul Emre are 6 ani. Împreună cu ei locuiește și bunica lor, mama lui Nalian. 

În comuna Dobromir, locurile de muncă sunt pe cale de dispariție. „Înainte, aveau oamenii animale, acum nu mai au cu ce să le țină. De muncă găsești doar cu ziua sau dacă te duci la Constanța”, spune Nalian. O altă soluție e să pleci din țară, așa cum au procedat mulți dintre locuitorii satului. 

Cei în jur de 500 de oameni din Lespezi sunt jumătate turci și jumătate români. Sărăcia nu discriminează. Îi unește pe toți, în jurul acelorași cișmele și corvezi cotidiene. Aidin Iomer, care are un magazin aproape de intrarea în sat, știe toate cazurile sociale din Lespezi și încearcă să facă rost de „pachete” pentru familiile în nevoie. 

„Acum vor veni pachete pentru două familii de români, una are 11 copii. Le trimite o doamnă din București. Mă duc și cer de la turcii bogați, care au firme. Trimit și ei. Trimit și români”, spune bărbatul. Dă de înțeles că situația lui Nalian nu e chiar cea mai disperată. „Dar am făcut rost și pentru copiii ei”. Aidin se ocupă de rețeaua „pachetelor” de multă vreme. Donatorii și beneficiarii au deopotrivă încredere în el. „Sunt mulți foarte săraci la noi, turci, români. Căutăm ajutor pentru toți”.

Ce n-au ajuns anul acesta în Lespezi sunt pachetele cu produse de igienă din Fondul de ajutor european pentru persoanele defavorizate. „Am primit anul trecut, detergent, săpun, pastă de dinți, șampon. Foarte bune”, confirmă Nalian. Pentru că fiecare ban din alocații e atent cântărit, femeia folosește la spălat rufele un un detergent de vase. Din acela care e lăudat la TV că spală mai multe farfurii decât concurența. Nalian e foarte mulțumită de eficiența lui, chiar dacă pentru unele pete trebuie să insiste mai mult cu peria. 

Săpunul de casă e un lux, pentru că ai nevoie de grăsime să-l prepari, grăsimea o iei de la porci, iar porci în Lespezi nu-și permite multă lume. Cât despre mașinile de spălat, ca să apară așa ceva în sat, planetele ar trebui să se alinieze și apoi să intoneze imnul României, în loc de tradiționala muzică a sferelor. 

Legenda mesei calde

De gătit, Nalian gătește la o vatră de lut, în curte. În preajma Ramazan Bayram, sărbătoarea de după postul Ramadanului, turcii mai înstăriți taie câte o capră și o împart la șapte familii sărmane. Așa a primit Nalian bucățile de carne, pe care, după ce le-a fiert în ceaunul de fontă, plănuiește să le folosească la mai multe feluri de mâncare. 

„Oamenii îmi dau, că văd că am grijă de copii. Îmi dă și doamna doctor, de la Dobromir, îmi dau și învățătoarele, câte 20, 30 de lei. Chiar și polițiștii îmi dau”, spune Nalian. Ea are doar patru clase. Se străduiește să-și țină copiii la școală cât mai mult. „Trece microbuzul să-i ia. Dar când nu trece sau pleacă mai repede, mă duc cu copiii de mână pe jos, până în Dobromir. Îi duc, îi aduc”. 

Pe jos până în Dobromir înseamnă 5,7 kilometri. La doctorița de familie Cristina Priceputu-Dan, Nalian se duce tot pe jos, și nu doar pentru rețete sau consultații. Azi a venit de la medic cu o pungă cu haine pentru Emre și cu un săculeț de cartofi galbeni. Tot de la doctoriță a primit cel mic și caramele. 

Pe hârtie, Nalian și copiii ei au parte de ajutoare nenumărate. Prin OUG nr. 115/2023, art. XLVIII, din bani europeni, ar trebui să primească alimente în valoare de 125 de lei, o dată la șase luni. În școlile și grădinițele din Dobromir, copiii ar trebui să primească o masă caldă. Anul trecut, au primit pachet alimentar – sendviș și fruct, livrat de SC Hermes SRL, firma controlată de familia șefului Autorității Rutiere Române, filiala Constanța, Marian Butnaru. În 2024, Primăria Dobromir a lansat licitația pentru serviciul de catering în școli abia în luna martie. 

„Vreau să tai lemne pentru mami!”

În ultimii șase ani, în jur de 519 milioane de euro au fost alocați, potrivit Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, pentru ajutoare, în majoritate, alimente, destinate persoanelor dezavantajate din România. Pe hârtie, în evidențele ministerului, apare că acești bani au ajuns la destinație. Că 6 milioane de euro s-au cheltuit pe articole de îmbrăcăminte și încălțăminte pentru persoane fără adăpost. Armani de pe geaca omului adormit pe gura de canal e chiar Armani. 

În afară de pachete, în Lespezi nu există deocamdată alte idei împotriva sărăciei. Nu există nici bruma de civilizație care să facă locul atractiv pentru eventuali antreprenori: drumuri bune, rețea de apă și canalizare. 

Copiii lui Nalian deja au mai mulți ani de școală decât mama lor, însă, după ce vor termina cu învățatul, au slabe șanse de a-și câștiga traiul muncind în satul natal sau pe aproape. Când îl întrebi ce vrea să se facă, Emre spune că „vrea să taie lemne pentru mami” sau „să fie Jador, pentru că are bani, are de toate”. Selcin, băiatul cel mare, n-a lucrat decât „la negru” și pentru perioade scurte. „Pe Sezghin n-au vrut să-l primească la muncă, au zis că e minor”, explică Nalian.

Ea se teme să-și lase copiii în grija mamei sale și să-și caute de lucru la oraș sau în străinătate. „Sunt femei care au lăsat copiii așa, dar eu nu pot. I-a părăsit tatăl lor, să îi părăsesc și eu, să stea singuri… Nu pot”. 

Aerul lui Margul

Margul, vecina ei, suferă de astm cronic și n-ar putea munci cu normă întreagă. Când vorbește, pare că se sufocă, „rămân cu aer”, explică ea și arată cu mâinile spre piept. Ia medicamente pentru asta, care-o costă, pe lună, în jur de 200 de lei. „Îmi trimite sora mea, din Germania, câte o sută de euro, și așa pot să le cumpăr”. Într-un trening vișiniu, cu papuci de plastic, Margul arată mult mai obosită decât cei 30 de ani pe care spune că-i are. 

Acum doi ani, soțul ei s-a îmbolnăvit de cancer la tiroidă. Nu s-a dus la spital de teama cheltuielilor. Au chemat ambulanța pentru el abia la sfârșit. „Când l-au adus înapoi, după o zi, era mort”, spune Margul. Până în ultima zi, omul lucrase la casa lor, dar n-apucase s-o termine. Așa că turcii din sat au decis să ajute familia terminând ei locuința. Au făcut-o mai mare și mai arătoasă decât prevedea proiectul inițial, cu bârne solide pe plafon și acoperiș de tablă ondulată. 

Pe prispă, un aragaz cu două ochiuri, o butelie și o găleată cu apă întruchipează bucătăria. Cel mai mare dintre copiii lui Margul are 14 ani, cel mai mic, Umit, are 7 ani. E tovarășul de fotbal al lui Emre. 

Gardul de sârmă servește drept suport pentru întins rufele la uscat. După ce golește balia, Margul se îndreaptă spre cișmea, să preia o nouă încărcătură. O însoțește Nalian, care-i și traduce din română în turcă. Margul n-a fost la școală deloc, nu știe să scrie și să citească. Dacă nu înțelege discuția, surâde și arată spre gât. „Rămân cu aer”. Totuși, urcă balia plină de rufe direct pe creștet și, după o ușoară clătinare, pornește spre casă, un pas după altul, prin noroiul uscat, cu Umit după ea. 

Nalian și-a adus singurul covor din casă la spălat. Curățenia de sărbătoare. De Bayram, turcii din Lespezi fac sarmale, friptură și baclava. Și le duc și celor care nu-și permit asemenea bucate. De Paștele ortodox, Nalian îl ia pe Emre, în costumașul de oraș, primit de la doctoriță, și așteaptă lângă biserica din sat. După slujbă, femei cu coșuri împart trecătorilor ouă roșii și cozonac. „Unele dau doar la creștini. Dar altele ne dau și nouă. Dacă nu ne dă nimeni, vopsesc eu niște ouă și iau un cozonac mic, în pungă, să le fac pofta la copii”. 

Cine dorește să ajute familiile lui Nalian și Margul poate lua legătura cu redacția Libertatea la adresa libertatea@ringier.ro.