Ilie Constantin, 57 de ani, lovit cu mașina în octombrie 2022 de fostul ministru al justiției, Monica Macovei, a declarat marți, 16 ianuarie, că medicii i-au spus că nu se va mai recupera complet niciodată, a relatat Ziua de Constanța.

„Sufăr și mai am de suferit destul. Și, din păcate, nu se va rezolva. Voi rămâne cu urmări grave pentru mine. Nu cred că își poate cineva închipui, decât unul care trece prin așa ceva. Greu de tot. Preferam o altă variantă, decât să sufăr atât, nu vă spun care”, a afirmat victima accidentului din octombrie 2022.

Bărbatul a precizat că, după ce a fost lovit de mașina Monicăi Macovei, fostul ministru al justiției nu s-a interesat de starea lui. „Eu mi-am dat seama ce fel de om e din momentul în care am fost accidentat și nici măcar nu a venit să vadă dacă am murit sau mai trăiesc. În rest, ce mai contează?”, a spus Ilie Constantin.

Întrebat cum s-a petrecut accidentul și ce mesaj are pentru Macovei, el a răspuns: „Nu am avut timp nici să clipesc. În mai puțin de o secundă s-a întâmplat. Nu am niciun mesaj, decât să încerce să își schimbe caracterul”. Bărbatul a plecat apoi spre mașină, sprijinindu-se de o cârjă.

https://www.youtube.com/watch?v=5u0XOeHcSr8

Monica Macovei a fost trimisă în judecată pe 27 septembrie 2023, pentru vătămare corporală din culpă. Astăzi, 16 ianuarie, la Judecătoria Mangalia a fost programat primul termen, dar ședința de judecată s-a amânat pentru 13 februarie.

Filmul accidentului

Fosta ministră a justiției, Monica Macovei, mergea spre Mangalia, pe 8 octombrie 2022, iar într-o curbă la dreapta a acroșat motociclistul care atunci avea 56 de ani.

Conform informațiilor obținute pe surse de Libertatea din anchetă în aceeași zi, în raportul de cercetare la fața locului întocmit de Poliția Constanța scria că Macovei, după ce a trecut de podul de la Șantierul Naval Mangalia, venind dinspre stațiunea 2 Mai, a intrat într-o curbă „deosebit de periculoasă la dreapta”, „nu a adaptat viteza la condițiile de drum” și a intrat pe contrasens.

În acel moment, mașina Suzuki condusă de fosta ministră a justiției „a intrat în coliziune frontală cu motocicleta condusă regulamentar”, potrivit surselor Libertatea, care au dezvăluit la momentul respectiv ce scrie în raportul de cercetare la fața locului.

Bărbatul lovit este Ilie Constantin, fost cadru MAI – a lucrat în ISU – și este pensionat. El a fost adus în stare gravă la Spitalul Județean Constanța în după-amiaza zilei de 8 octombrie, a fost operat și apoi transferat la Spitalul Floreasca din București pe 11 octombrie 2022.

Ce a spus Monica Macovei

Monica Macovei, acum în vârstă de 64 de ani, a susținut pe Facebook, în seara zilei de 8 octombrie, că motociclistul „a intrat din plin în aripa stângă a mașinii” și că ea nu a intrat pe contrasens.

La scurt timp, Macovei a scris la comentarii că a avut o viteză de „cel mult 70 km/oră” și că „reflexele cresc odată cu experiența”, iar ea conduce „preventiv mai bine decât la 34 de ani”. Ea a refuzat ulterior să mai facă declarații.