După numeroase negocieri și amânări, Primăria municipiului Constanța va fi din nou chemată în instanță pentru a soluționa situația bisericii „Izvorul Tămăduirii”. Judecătoria Constanța a schimbat inițial termenul de la 2 noiembrie 2023 la 25 ianuarie 2024, însă această dată a fost reprogramată pentru ziua de 7 martie. Astfel, mai este nevoie de timp până când se va clarifica situația „bisericuței de pe trotuar”.
Primăria Constanța a primit în 6 iulie 2023 o decizie favorabilă din partea Tribunalului Constanța, care a dispus demolarea lăcașului de cult în orice moment. În plus, apelanta reclamantă, Parohia „Izvorul Tămăduirii” Constanța, și apelanta pârâtă, Arhiepiscopia Tomisului, au fost obligate în mod egal să plătească către primarul municipiului Constanța suma de 1300 de lei cu titlul de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul avocaților. Cu toate acestea, la 13 iulie, Arhiepiscopia Tomisului a solicitat Judecătoriei Constanța suspendarea provizorie a executării silite în cazul bisericii, ceea ce a dus la prelungirea termenului de judecată de două ori. Mai întâi, pentru data de 2 noiembrie 2023, și apoi pentru data de 25 ianuarie 2024.
Referitor la termenul de pe 25 ianuarie, purtătorul de cuvânt al Primăriei Constanța, Luminița Lare, a declarat că acesta a fost amânat din nou. „Măsura executării silite a fost suspendată. Dosarul a fost trimis din nou în instanță. Următorul termen este pe 7 martie 2024”, a precizat reprezentantul municipalității.
În ultimii doi ani, reprezentanții Primăriei municipiului Constanța au încercat în repetate rânduri să demoleze „biserica de pe trotuar” de la Macul Roșu. Au fost trimise mai multe cereri către Arhiepiscopia Tomisului, fără a primi soluții, ceea ce a determinat ca acest subiect intens discutat să ajungă pe masa instanței.
Biserica „Izvorul Tămăduirii” din Constanța, situată pe bulevardul Tomis, a fost construită acum mai bine de zece ani, fără autorizație și fără ca terenul ocupat să fie transferat în proprietatea municipalității. Soarta lăcașului de cult este de mai mulți ani subiectul unei dispute aprinse între autorități. Rămâne de văzut dacă biserica va fi demolată și ce soluții vor găsi autoritățile pentru a remedia situația.