Sursă foto: telegrafonline.ro

Directorul Administrației Bazinale de Ape Dobrogea Litoral (ABADL), Hristu Uzun, afirmă că plajele de pe litoral sunt pregătite să primească turiști de 1 Mai.

Deși nu s-au organizat încă licitații pentru sectoarele de plajă al căror contract a expirat, Apele Române vor efectua lucrări de amenajare și curățenie în toate stațiunile preferate de turiști pentru mini-vacanța de 1 Mai: Mamaia, Costinești, Eforie, Vama Veche. Data organizării licitațiilor depinde de ședința Guvernului din această săptămână.

”Facem o pregătire a plajelor pentru începe sezonului estival. Am început deja să facem pregătirea sezonului estival de acum, pentru că este foarte mult de muncă și vrem ca la sărbătorile de 1 Mai să fie gata pentru primii turiști. Oricum, pregătirea o facem noi pentru începerea sezonului estival. În timpul sezonului estival fac agenții economici care au contracte cu noi. Începe şi sezonul, chiar dacă este iar o perioadă de pauză, mini-pauză, până în 15 iunie, plajele trebuie să fie pregătite. În Mamaia, a fost înnisipată o suprafață puțin mai mare, tocmai pentru că se știa că va fi o eroziune mai avansată. Ca să poată să se creeze o linie de echilibru, de-aia s-a înnisipat puțin mai mult, ea s-a erodat ceva, se va mai eroda, până va ajunge la o linie de echilibru care va stabiliza plaja. Vom face și pe această zonă pregătirile de rigoare, astfel încât pe 27 aprilie să poată să primească turiști. Cele mai căutat plaje sunt sunt zonele acestea – Mamaia, Năvodari”, a transmis directorul ABADL, Hristu Uzun.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.