Drama neștiută a tânărului Bogdan Dobre, din Valea Calugareasca, județul Prahova, diagnosticat cu tumoare pe creier!

Nu cred că se află cineva printre noi care să nu fi avut o cunoștință dispărută din pricina unei forme de cancer ori să nu fi cunoscut persoane ce au primit neîndurătorul diagnostic.

Auzind o astfel de veste m-a cuprins compasiunea… numa’ în pielea lui Bogdan să nu fim… Of, Doamne!

Împreună, pentru a salva o viaţă! Bogdan Dobre are nevoie de ajutor!

În aceste momente, când viitorul pare un orizont îndepărtat, sprijinul vostru neîncetat este mai valoros decât orice. Fiecare gând bun, fiecare rugăciune și fiecare gest de ajutor contează enorm pentru a-i oferi lui Bogdan și familiei sale forța de a continua lupta cu viața.

E timpul pentru fapte bune, e timpul să fim alături de Bogdan Dobre, împreună, putem aduce o rază de speranță în viața lui Bogdan pe care îl cunosc personal ca fiind un tip curajos, un tânăr tătic și soț în vârstă de 38 de ani, un iubitor al obiceiurilor şi tradițiilor din preajma sărbătorilor, un om simplu și modest care din nefericire a fost diagnosticat cu tumoră temporală dreapta (cancer pe creier), operat pentru prima dată anul trecut!

În urma ultimului RMN, s-a depistat recidiva acestei boli.

Durerea mare este că fetița lor în vârstă de 8 ani plânge, își dorește enorm ca tatăl ei sa se facă bine și să redevină familia veselă de altă dată!

Gâtuită de emoții și pe punctul de a izbucni în lacrimi, Ioana, soția lui Bogdan își aduce aminte cum era familia ei înainte de aflarea acestui diagnostic necruțător.

“Cum să-i explici unui copil că acestă boală cruntă a pus din nou stăpânire pe tatăl ei, prințul din poveștile ei, mă întreabă zilnic ce cred ce urmează, un pui de om atât de mic are deja temeri”, a mărturisit soția lui Bogdan, Ioana Dobre.

Alături de soția sa, Bogdan, este în drum spre spitalul Monza, acolo unde cu toții știm că există aparatură de ultimă performanta și sunt medici excepționali.

Estimarea făcută de medici este foarte costisitoare (peste 10.000 de euro – internare, operație, medicație).

În speranța că va putea începe lupta cu cancerul, familia lui Bogdan a demarat urgent o campanie de strângere de fonduri.

“Vom lupta pentru el și împreună cu el atât cât va fi nevoie pentru a fi din nou bine”, a mai adăugat Ioana, soția tânărului prahovean, Bogdan Dobre!

Cei care vor să-l ajute, pot dona în conturile:

Cont lei: Dobre Ioana Andreea
RO91BACX0000001646644004

Cont euro: Dobre Ioana Andreea
RO05BACX0000001646644000

Știrea cumplită a declanșat, o adevărată mobilizare pe rețelele de socializare în speranța că Bogdan va reuși să treacă cu bine peste acest moment inimaginabil, foarte greu, sfâșietor… Împreună putem învinge cancerul!