Faptele au avut loc în perioada 2003-2012, iar terenurile, aparținând domeniului privat al Constanței, au fost vândute la prețuri de patru ori mai mici decât valoarea pieței, potrivit anchetatorilor.

Marcela Enache, fostă secretară a municipiului Constanţa, a fost trimisă în judecată de DNA pentru complicitate la abuz în serviciu, fiind acuzată că a semnat pentru legalitate vânzarea unor terenuri de aproape 4.000 mp, sub prețul pieței, potrivit unui comunicat transmis joi, 6 aprilie, de instituție, citat de News.ro.

Potrivit DNA, Enache a semnat șapte hotărâri ale Consiliului Local pentru a aproba astfel vânzarea prin negociere directă a unor terenuri aparținând domeniului privat al Constanței.

„Terenurile respective, situate în zone cu potenţial turistic şi comercial deosebit, ar fi intrat în posesia unor societăţi comerciale controlate de oameni de afaceri din anturajul edilului, care conducea Primăria municipiului Constanţa la vremea respectivă”, potrivit comunicatului DNA.

Sursa citată a precizat că Primăria Constanţa s-a constituit parte civilă în cauză pentru un prejudiciu calculat de procurori la peste 1,73 milioane de euro.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Constanţa.