Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, marţi, legea privind aprobarea ordonanţei de urgenţã a Guvernului 38/2023 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în scopul furnizării de servicii publice electronice aferente înmatriculării vehiculelor în România.

Actul normativ are ca obiect de reglementare crearea cadrului legal pentru conceperea, operaţionalizarea şi gestionarea unei aplicaţii prin care cetăţenii care doresc să înmatriculeze un vehicul, să transcrie dreptul de proprietate sau să radieze un vehicul, să poată face acest lucru fără a mai fi nevoie să se deplaseze la un sediu al serviciilor de înmatriculare.

Set minim de date necesare identificării vehiculului

Aplicaţia va fi gestionată de Direcţia Generală Permise de Conducere şi Înmatriculări din Ministerul Afacerilor Interne şi va permite cetăţenilor să introducă un set minim de date necesare identificării vehiculului şi, după caz, eventuale înscrisuri în formă electronică necesare operaţiunilor de înmatriculare, transcriere a transmiterii dreptului de proprietate asupra unui vehicul, emitere a unui nou certificat de înmatriculare, radiere din circulaţie, precum şi declarare fiscală sau radiere din evidenţele fiscale (documente de transfer al dreptului de proprietate încheiate în afara platformei, dovada declarării furtului vehiculului, certificat de distrugere, etc.).