România a întregistrat din cauza inflației cele mai mari scumpiri din ultimii 20 de ani. Astfel că, BNR anunță când va scădea inflația sub pragul de 10%.

Conform experților BNR, cu toate că inflația va încetini, nu vor scădea și prețurile, ci numai vor crește mai puțin în comparație cu perioada anterioară. Datele oficiale arată că anul precedent a adus cele mai mari scumpiri din ultimii 20 de ani. Rata inflației a înregistrat valori uriașe și a ajuns la pragul de 16%.

Mai mult, BNR estimează că inflația va rămâne la un nivel ridicat și în acest an și va începe să scadă sub pragul de 10% abia în trimestrul trei.

„Avem în România o creștere masivă a inflației, dar peste tot în lume s-a întâmplat. În Romania este inflație, ne batem cu ea. Trebuie să asigurăm și stabilitatea financiară și progresele în ceea ce privește inflația vor crește treptat”, a precizat Mugur Isărescu, Guvernatorul BNR.

De asemenea, alimentele de bază sunt cele care au suferit cele mai mari scumpiri. Uleiul, cartofii, pâinea sau zahărul costă în acest moment dublu, iar în unele cazuri triplu.

Cum a evoluat inflația în anul trecut

-ianuarie 2022 – 8,4%;

-februarie 2022 – 8,5%;

-martie 2022 – 10,2%;

-aprilie 2022 – 13,8%;

-mai 2022 – 14,5%;

-iunie 2022 – 15,1%;

-iulie 2022 – 15%;

-august 2022 – 15,3%;

-septembrie 2022 – 15,9%;

-octombrie 2022 – 15,3%;

-noiembrie 2022 – 16,8%;

-decembrie 2022 – 16,4%.

Cele mai mari scumpiri din anul trecut

-Ulei – 37,46%;

-Cartofi – 35,43%;

-Făină – 33%;

-Ouă – 35,51%;

-Lapte – 31,53%;

-Carne – 17,42%;

-Pâine – 25,83%;

-Energie electrică – 45,14%;

-Gaze – 35,73%;

-Energie termică – 20,1%;

-Combustibil 12,43%.