Circulația rutieră pe strada Ciprian Porumbescu din Constanța va fi reorganizată în sens unic, dinspre strada Unirii spre strada Pescarilor. Măsura a fost luată la cererea locuitorilor din zonă și pentru a decongestiona traficul din proximitatea Școlii Gimnaziale Nr. 3 „Ciprian Porumbescu”.
Noua reglementare va intra în vigoare începând cu data de 15 ianuarie. Conducătorii auto sunt rugați să respecte regulile de circulație și semnificația mijloacelor de semnalizare rutieră.