Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a anunțat că prețul medicamentelor va crește în următoarea perioadă. Cu toate acestea, ministrul nu a spus și procentul cu care se vor scumpi aceste medicamente.
În afirmaţiile sale, „În primul rând, există un preț de referință pentru multe medicamente foarte ieftine. Acest preț de referință nu e realist pentru că referința e dată de o moleculă care nu există pe piață, adică o moleculă care nu există de 7 ani dă prețul unei întregi categorii de medicamente care e nerealist de mic.”, a declarat Alexandru Rafila.
Medicamentele ieftine se vor scumpi
Din informaţiile ministrului Sănătății, problemele nu sunt la medicamentele scumpe, ci la cele care costă până la 50 de lei.
Astfel, „Noi trebuie să înțelegem că prețul just al unui medicament este un preț care acoperă cheltuielile de producție, care face suportabil clawback-ul – o taxă pe care producătorii o plătesc în funcție de consumul general de medicamente compensate și gratuite – și trebuie să mai ținem cont și situația economică și energetică, pentru că acest lucru a afectat foarte mult capacitățile de producție din România, în sensul că sunt medicamente care se vând în pierdere, adică pe producători îi costă mai mult medicamentul decât banii pe care îi primesc.”, a spus ministrul Sănătății, Alexandru Rafila.
Se elimină prețul de referință al medicamentelor
În contextul socio-financiar, Alexandru Rafila a vorbit și despre eliminarea prețului de referință.
În precizările sale, „De asemenea, o să vedem cum facem – am discutat și cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate – încât această creștere a prețurilor generate de inflație să fie acoperită măcar pentru partea de inflație și continuăm discuțiile privind o nouă politică de preț care să nu mai ducă la dispariția medicamentelor de pe piață. Este o realitate.”, a mai spus ministrul Sănătății.
Încă, ministrul nu a spus cu cât la sută se vor majora prețurile, dar a menționat că scumpirea va avea loc etapizat.
Aşadar, „Din punctul meu de vedere, una va ține cont de condițiile generale de inflație. Aveam politica prețului cel mai mic. Sunt de acord, atât timp cât produsul există pe piață, pentru că dacă prețul cel mai mic duce la dispariția medicamentului, avem o problemă. Noi trebuie să avem prețul cel mai mic care permite menținerea unui medicament pe piață.”, a mai declarat, luni, Alexandru Rafila.