Sursă foto: Primăria Constanța

Marți, 24 octombrie, începând cu ora 08:00 și până pe 27 octombrie, se va întrerupe complet funcționarea sistemului de semaforizare în intersecția dintre bulevardul 1 Decembrie 1918 și bulevardul I.C. Brătianu.

Această decizie este necesară în cadrul proiectului de mobilitate urbană care prevede modernizarea bulevardului Alexandru Lăpușneanu. Schimbările geometrice ale intersecției necesită relocarea componentelor sistemului de semaforizare. În plus, aparatele de semaforizare vechi vor fi înlocuite cu unele noi, echipate cu lămpi cu LED. De asemenea, cablurile electrice vor fi înnoite.

În perioada în care noul sistem de semaforizare nu va fi operațional, circulația rutieră va fi dirijată de către polițiștii rutieri.

Ne cerem scuze pentru orice neplăceri cauzate și îndemnăm șoferii, dacă este posibil, să evite intersecția pe durata lucrărilor și să opteze pentru rute alternative.

Având în vedere noile reglementări, vă rugăm să respectați cu strictețe regulile de circulație și semnificația semnelor de circulație.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.