Un bărbat în vârstă de 32 de ani este cercetat acum  de poliţiştii din Constanța după ce i-a ameninţat pe luptătorii din cadrul Serviciului de Acţiuni Speciale care se aflau într-o misiune. Sindicatul Europol a publicat, miercuri seara, imagini de la intervenția la care au participat și luptători SAS.

Incidetul a avut loc, marți seara, în jurul orei 19:30 pe o stradă din Constanța. Bărbatul de 32 de ani, care traversa prin loc nepermis un bulevard din Constanţa, a fost în pericol de a fi accidentat de autospeciala IPJ, acesta nerăspunzând somaţiilor luptătorilor SAS şi devenind agresiv.

„Întrucât persoana în cauză a avut un comportament agresiv, nu s-a supus somaţiilor luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale şi i-a ameninţat pe aceştia cu acte de violenţă, s-a procedat la imobilizarea şi conducerea acesteia la sediul Secţiei 3 Poliţie”, a transmis IPJ Constanța.

Sindicatul Europol a postat imagini în această seară imagini de la intervenția la care au participat și luptătorii SAS.

„De Ziua Internaţională a Femeii, acest păcălici ne arată cât este de important să ai o femeie în viaţa ta. Nu neapărat pentru a o iubi şi preţui, ci pentru a te folosi de ea ca paravan să nu ajungă poliţiştii la tine după ce ai strigat după ei (…) Aşa că stimabile doamne şi domnişoare, mare atenţie la păcălicii şi măscăricii din preajma voastră”, au transmis sindicaliştii.

Filmarea a fost postată în această seară pe pagina de Facebook a sindicatului. În filmare se observă cum individul care este recalcitrant țipă la luptătorii SAS. O femeie încearcă să-l potolească şi chiar se aşează între el şi poliţişti. „Las că vă aranjez eu!”, urlă bărbatul.

Ulterior, bărbatul a fost pus la pământ și urcat în duba poliției.

Poliţiştii au întocmit în cauză un dosar penal pentru comiterea infracţiunii de ultraj.