Sorin Grindeanu a declarat duminică, la Prima News, că va avea o întâlnire pentru creşterea capacităţii de transfer a grânelor din Ucraina prin România.
„Am chiar la sfârşitul acestei săptămâni, în 15 septembrie, adică vineri voi avea o întâlnire cu omologul ucrainean la Constanţa, împreună cu ambasada SUA în România, ambasada SUA la Kiev, cu Comisia Europeană şi cu şeful Biroului de Sancţiuni din cadrul Departamentului de Stat, James O’Brien, rostul acestei întâlniri este de a creşte capacitatea de transfer a grânelor din Ucraina prin România. Nu se credea la începutul conflictului că România e capabilă să transfere… cam 25 de milioane de tone s-au transferat prin România, principala rută, restul sunt minore, chiar şi prin Polonia e minor şi prin celelalte rute au fost cantităţi mult mai mici”, a explicat ministrul Transporturilor.
Întrebat cât este media lunară, Grindeanu a răspuns: „Anul acesta, de la începutul anului şi până acum, suntem un pic peste două milioane. Ţinta e să ajungem la 4”.
Ministrul PSD a fost chestionat şi cum se poate cantitatea de grâne din Ucraina.
„În primul rând vorbim de o dublare de capacitate folosind transportul naval în special. (…) Singura cale navigabilă care este recunoscută prin tratatele internaţionale este Canalul Sulina. Punct. Lucru acceptat şi de către Comisia Europeană şi de către Statele Unite ale Americii. Adică nu există niciun fel de de semn de întrebare din acest punct de vedere. (…) La întrebarea dumneavoastră, cea legată de cum creştem, vă spun cum creştem. Pe de o parte, creştem numărul de piloţi pe canalul Sulina, şi l-am crescut aproape am ajuns la 60. Am făcut cerere la începutul săptămânii acesteia către Ministerul Apărării să detaşeze piloţi militari astfel încât să îi folosim pe acest segment de canal Sulina. (…) Îmi doresc ca toţi piloţii care navighează pe Sulina să fie români. De ce? Am mai avut incidente în anii ‘90 când am avut situaţii în care au ajuns nave să fie puse de-a doua pe canal şi nu s-a navigat ani buni”, a afirmat Grindeanu.
De asemenea, el a mai anunţat că luna viitoare va fi încheiat un proiect care va permite navigabilitatea pe Canalul Sulina 24 de ore din 24.
„De asemenea, în octombrie vom termina un un proiect care va duce la navigabilitate pe canalul Sulina 24 de ore din 24, pentru că acum, pe timp de noapte nu se circulă. Vom finaliza acest proiect undeva în octombrie. Asta va însemna mult Apropo de capacitatea de transfer faţă de ce acum. Alte cerinţe pe care le-am transmis colegilor din Ucraina ar fi următoarele: porturile Galaţi şi Brăila, care sunt în apropierea cel puţin a portului Reni din Ucraina, noi am investit, de exemplu, în Galaţi, pe linie de cale ferată cu ecartament lat. (…) Nu prea e folosită. Nu poţi să îi obligi pe ucraineni. Le-am dat alternative, să folosească inclusiv porturile româneşti Galaţi şi Brăila şi nu doar ele, dacă ar folosi reţeaua de infrastructură feroviară ar putea să meargă spre porturile dunăre chiar din sudul ţării la noi şi pe Dunăre să ajungă în Portul Constanţa şi de acolo să exporte. (…) Media navelor capacităţii navelor care tranzitează Sulina este de 6 mii de tone, poate fi triplată uşor, media să fie la 15.000”, a concluzionat Grindeanu.