Fostul rugbist a relatat, pe Facebook, cele întâmplate.

”Adevărul este că de mult nu am mai simţit asta şi nu cred că îmi doream să-mi reamintească cineva despre, dar TAROM a reuşit să-mi arate că în 2023 încă se mai fac discriminări. Astăzi aveam zbor spre Cluj împreună cu @tedynecula unde eram invitaţi ca speakeri la un eveniment. Doar că asta nu s-a mai întâmplat pentru că TAROM mi-a refuzat mie îmbarcarea pe motiv de siguranţă”, a scris George Baltă.

El a menţionat că Tedy Necula, care îl însoţea, a fost cu o seară înainte la aeroport să verifice dacă totul este în regulă, dar ”personalul de atunci i-a ridicat din umeri”.

”Cu bilete cumpărate, asistenţă pentru persoane cu dizabilităţi confirmată, astăzi m-am trezit că mi s-a anulat biletul, fără să fiu anunţat, pe motiv că aeronava care zboară spre Cluj este un ATR şi nu ia la bord persoane cu mobilitate redusă. Rezolvarea: Vă dăm bilet la zborul de la ora 17. Practic zbori când vor ei, nu când ai tu nevoie. În 2023 TAROM scrie pe site că este o companie modernă, dar foloseşte aeronave doar pentru o anumită categorie de oameni. Să nu mai spun că o persoană cu dizabilităţi nu poate selecta asistenţa şi tipul de dizabilitate direct de pe site. Trebuie să suni în call centre sau să mergi într-o agenţie a lor ca să fii evaluat”, a arătat fostul sportiv.

La rândul său, Tedy Necula a precizat că astfel de lucruri se întâmplă la TAROM ”de câteva luni cu foarte multe persoane cu dizabilităţi din ţară”.

”Biletele au fost luate acum 7 zile prin kiwi, cu menţiunea de rezervare pentru serviciul de asistenţă (conform regulilor Tarom care îţi spun să anunţi cu măcar 48 de ore înainte dacă ai nevoie de asistenţă). Am specificat dimensiunile scaunului lui George. Am făcut rezervare prin kiwi, pentru că acolo îmi cumpăr în general biletele, dar şi pentru că dacă bifezi pe site-ul Tarom orice formă de asistenţă atunci când vrei să cumperi bilet de la ei de pe site, nu te lasă, te trimit să îţi cumperi la ghişeu… Timp de cinci zile, Tarom nu a confirmat cererea de asistenţă, iar la telefon, acolo unde la ei pe site te pun să suni, nu răspunde nici dracu”, a arătat el.

Necula a menţionat că a primit confirmare de la kiwi că serviciul de asistenţă este asigurat pentru amândoi şi biletul de îmbarcare al lui George Baltă.

”În niciun loc când îţi cumperi bilet nu spune că nu ai voie în avion daca eşti wheelchair şi nici măcar nu-ţi arată modelul avionului. Mai mult, Tarom a anulat ieri seara fără să ne anunţe pe noi sau pe kiwi, biletul lui George!! Astăzi în aeroport au dat din colţ în colţ cu voce din ce în ce mai ridicată şi din ce în ce mai mulţi nu ştiu, „avem treabă”. Punând şi minciuna că Dom’le, s-a schimbat aeronava. Nu este adevărat, ştiaţi din start pe ce aeronavă circulă la această oră cursa, şi oricum nu există să nu poţi să îmbarci. Orice alt aeroport a reuşit să îmbarce ani de zile şi în aceste avioane – şi încă îmbarcă. Şi până acum un timp, se făcea asta fără nicio grijă şi pe Bucureşti. De oriunde am plecat din ţară, chiar si cu George, nu am păţit chestia asta indiferent de avion. E vorba de oameni şi cât de obtuzi sunt la nişte reguli inventate de ei, total discriminatorii şi care împiedică dreptul la circulaţie al persoanelor cu dizabilităţi”, a mai afirmat Necula.

Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române (TAROM) a transmis, joi, într-un comunicat de presă, că ”oferă asistenţă tuturor persoanelor care au mobilitate redusă ca urmare a unei dizabilităţi temporare sau permanente, motorie, vizuală, auditivă sau mintală, ori din cauza vârstei sau a unei boli, pe toată durata călătoriei, de la rezervarea sau cumpărarea biletului până la sosirea la destinaţie”.

”Pentru a derula aceste servicii, şi a putea consilia adecvat pasagerii, compania are nevoie să primească, cu minimum 48 de ore înainte de decolare, informaţia referitoare la existenţa unei cereri speciale. Solicitarea poate fi transmisă oricărei agenţii TAROM, agentului de turism sau prin Call Center-ul TAROM (în funcţie de modalitatea de realizare a rezervării). Orice variantă de informare sau cerere trebuie comunicată companiei cu nu mai puţin de 48 de ore înainte de ora de plecare. Această procedură este disponibilă vizibil din . Informaţiile respective sunt strict necesare pentru că obiectivul fiecărui zbor este acela de a oferi condiţii de maximă siguranţa tuturor călătorilor, conform reglementărilor înternaţionale şi naţionale în materie de transport aerian”, au arătat reprezentanţii companiei.

Ei au făcut referire şi la incidentul în care a fost implicat, în 6 decembrie, George Baltă.

”Din nefericire, la data de 6 decembrie, unul dintre pasagerii noştri, fostul celebru rugbist George Baltă, a fost expus unei situaţii pe care nicio persoană, cu atât mai puţin una cu mobilitate redusă, nu ar trebui să o traverseze. Achiziţia biletului, realizată prin intermediul unui site specializat, a fost făcută fără bifarea necesităţii de Wheel Chair Cabin. Această cerinţă a fost introdusă în sistem abia după emiterea biletului. Odată bifată cerinţa, sistemul de rezervări nu i-a mai validat serviciul solicitat pe zborul spre Cluj (nici pe data de 2 decembrie, nici pe data de 3 decembrie, la a doua încercare) pentru că nu permitea zborul în siguranţă. TAROM a fost informată de situaţia sa cu doar o zi înainte (5 decembrie) de către însoţitorul său, venit la aeroport, căruia i s-a comunicat şi personal faptul că reglementările în materie de siguranţă nu permit efectuarea cursei cu aeronava respectivă. TAROM i-a oferit acestuia alternative de zbor pe un alt tip de aeronavă, tot pentru data de 6 decembrie, şi a anulat rezervarea la cursa care nu permitea transportul pe motive de siguranţă. Cu toate acestea, însoţitorul s-a prezentat cu domnul George Baltă la îmbarcare, deşi cunoştea situaţia la care îl expune pe acesta, ignorând toate informaţiile transmise”, au susţinut reprezentanţii TAROM.

Ei au adăugat că, la check-in, agentul, în mod corect, a constatat că pasagerul nu avea rezervare valabilă, pasagerul era complet imobilizat, prin urmare nu putea fi îmbarcat la respectivul zbor, întrucât reglementarile aplicabile sunt imperative şi interzic în mod expres astfel de îmbarcări, pentru siguranţa tuturor pasagerilor.

”Regretăm mult situaţia şi sperăm ca nicio persoană cu dizabilităţi să nu mai treacă prin astfel de situaţii, care o fac mai vulnerabilă, în loc să o suţină în dificilele încercări pe care le traversează. Echipa TAROM doreşte în mod permanent să îşi îmbunătăţască activitatea şi este deschisă la orice sugestie a pasagerilor săi, dar, în acelaşi timp, nu putem lăsa informaţiile false să umbrească dedicarea TAROM faţă de pasagerii săi, oricare este starea lor, şi nici să afecteze comunicarea cu publicul român direct sau prin opinia publică. Până acum am susţinut şi am practicat o comunicare onestă cu publicul larg. Intenţionăm să continuăm să practicăm onestitatea în orice situaţie, indiferent dacă ne avantajează sau nu, în interesul general al publicului şi al statului român”, a declarat Bogdan Popescu, director general TAROM.

TAROM a prezentat paşii de urmat de către persoanele cu dizabilităţi/ mobilitate redusă:

”1. Dacă aveţi nevoie de asistenţă la aeroport sau în cabina aeronavei, vă rugăm să transmiteţi solicitarea oricărei agenţii TAROM sau agentului dumneavoastră de turism, de preferinţă în momentul rezervării, dar nu mai tarziu de 48 de ore înainte de plecare. Dacă aţi efectuat rezervarea online, vă rugăm să contactaţi TAROM Call Center, dar nu mai târziu de 48 de ore înainte de plecare.

2. Pentru siguranţa pasagerilor cu dizabilităţi sau cu mobilitate redusă, este posibil să vi se solicite prezenţa unui însoţitor cu rolul specific de a vă asista în caz de urgenţă sau cu nevoile de bază (folosirea toaletelor aeronavei, hrănire sau medicaţie etc.).

3. Un însoţitor este necesar numai în următoarele cazuri:

– Dacă pasagerul are o dizabilitate mintală gravă care îl împiedică să înţeleagă şi să aplice instrucţiunile de siguranţă.

– Dacă pasagerul este fără vedere şi auz, acest lucru împiedicând comunicarea cu echipajul.

– Dacă pasagerul are nevoie de îngrijiri speciale sau de asistenţă medicală în timpul zborului.

– Dacă pasagerul nu poate să se hrănească sau să folosească toaleta aeronavei în mod independent, din cauza unei dizabilităţi.

– Dacă pasagerul nu este capabil fizic să participe singur la evacuarea unei aeronave. Însoţitorul trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe: Trebuie să aibă peste 18 ani/ Trebuie să fie apt fizic şi mintal/ Nu trebuie să aibă în grijă o altă persoană (de exemplu un copil, un sugar sau o altă persoană cu mobilitate redusă).

4. Toate aeronavele noastre sunt echipate cu scaune cu cotiere mobile. Cu toate acestea, există un număr limitat de locuri dedicate persoanelor cu mobilitate redusă. Vă rugăm să verificaţi disponibilitatea unor astfel de locuri atunci când efectuaţi rezervarea.

5. Pentru siguranţa lor, pasagerii cu dizabilităţi sau cu mobilitate redusă nu pot călători pe un rând cu ieşiri de urgenţă sau pe un rând situat imediat în faţa şi în spatele unui rând cu ieşiri de urgenţă.

6. Din motive de siguranţă, numărul pasagerilor imobilizaţi complet (WCHC) şi al celor care călătoresc pe targă este limitat, în funcţie de tipul de aeronavă, după cum se indică în tabelul prezent pe site-ul TAROM (https://www.tarom.ro/informatii-pasageri/despre-calatorie/persoane-cudizabilitati.html).

7. Dacă solicitaţi un serviciu de scaun cu rotile pentru cabină şi călătoriţi singur(ă), trebuie să vă puteţi ocupa de propriile necesităţi în toaleta aeronavei şi pe scaun (de exemplu: hrănire, medicaţie sau deplasarea de la locul dvs. la toaleta aeronavei). Dacă nu puteţi face acest lucru, trebuie să fiţi însoţit de o altă persoană cu vârsta de minimum 18 ani, capabilă să vă ofere asistenţa necesară.

8. Vă rugăm să reţineţi că aeronavele noastre nu sunt echipate cu scaun cu rotile la bord.

9. Tabelul de pe site-ul nostru (https://www.tarom.ro/informatii-pasageri/despre-calatorie/persoanecu-dizabilitati.html) prezintă alocarea locurilor pentru pasagerii cu mobilitate redusă, în funcţie de tipul de aeronavă, valabilă pentru toate configuraţiile cabinei de pasageri”.