O fetiţă de 8 ani din Feteşti a fost găsită de poliţişti, singură, într-un tren aflat în Gara Constanţa. Minora a fost preluată de specialişti de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Constanţa, iar părinţii fetei sunt acum cercetaţi penal pentru abandon, informează News.ro.

Copila a fost găsită joi, într-un tren de călători garat în staţia C.F. Constanta. Potrivit poliţiştilor, nu prezenta urme de violenţă și a refuzat să vorbească cu poliţiştii.

„Minora a fost preluată şi condusă la sediu, unde poliţiştii i-au oferit mâncare şi apă. În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au reuşit identificarea acesteia, fiind vorba de o minoră, de 8 ani, din municipiul Feteşti, judeţul Ialomiţa”, a transmis IPJ Constanţa.

Sursa citată a menţionat că au fost sesizaţi specialişti din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Constanţa, care au preluat-o.

De asemenea, poliţiştii au deschis dosar penal, în care sunt cercetaţi părinţii fetei pentru săvârşirea infracţiunii de abandon de familie.