Proprietarul Twitter, Musk, a scris pe Twitter că se pregăteşte pentru un meci în cuşcă în Las Vegas cu Zuckerberg, CEO-ul Meta, compania mamă a Facebook, care s-a antrenat în jiu-jitsu.
„Nu am început încă să mă antrenez. Deci, dacă se va întâmpla asta, o voi face”, a spus Musk într-o discuţie pe Twitter cu Ashlee Vance, autoarea unei cărţi despre Musk şi cursa spaţială.
Meciul ”s-ar putea întâmpla cu adevărat”, a spus Musk în timp ce participa la o petrecere de zi de naştere în Europa, adăugând că este posibil ca aceasta să meargă prost dacă Zuckerberg va lua meciul în serios.
Musk a mai spus că investiţiile SpaceX în racheta Starship, al cărei zbor de debut a explodat deasupra Golfului Mexic în aprilie, ridicând întrebări cu privire la impactul asupra mediului, se pot apropia de 3 miliarde de dolari în acest an. Musk a spus că SpaceX lucrează la îmbunătăţiri ale Starship.