Elon Musk plănuiește construirea unui oraș propriu pe mii de acri de teren achiziționat recent în zona limitrofă a orașului Austin, capitala Texasului, scrie Wall Street Journal, care citează arhive imobiliare și oameni apropiați proiectului.
În întâlnirile cu proprietarii de terenuri și agenții imobiliar, Musk și angajații companiilor sale au prezentat viziunea sa drept o utopie, urmând ca oamenii să trăiască și să muncească de-a lungul fluviului Colorado.
Directorii companiei Boring Co, care fac tuneluri, au discutat și analizat fondarea orașului în Bastrop County, la 56 de kilometri de Austin. Acest lucru i-ar permite lui Musk să creeze propriile reglementări în municipalitate și să grăbească planurile, conform surselor.
Acestea mai spun că Musk și directorii săi vor ca angajații Boring, ai producătorului de mașini electrice Tesla și ai companiei aerospațiale SpaceX să poată trăi în case noi, cu chirii sub nivelul pieței.
Orașul plănuit este adiacent facilităților pe care Boring și SpaceX le construiesc deja.
Situl include deja o serie de case modulare, o piscină, o zonă deschisă pentru sporturi și o sală de sport, conform fotografiilor postate pe Facebook și a persoanelor familiare cu orașul.
Orașul Snailbrook
Semnele de pe stâlpi arată „Bine ați venit, Snailbrook, Texas, 2021”.
Snailbrook este o referire la mascota companiei Boring. Atunci când Musk a fondat-o, acesta a provocat angajații să construiască mașini de săpat „mai rapide decât un melc”.
Anumiți angajați ai Boring, inclusiv președintele Steve Davis, locotenent de top al lui Musk, au descris chiar planuri și mai mari, inclusiv crearea unui întreg oraș, conform unor mesaje văzute de ziarul american.
Alegeri pentru primar
În timpul unui ședințe cu angajații Boring, Davis le-a spus că trebuie să facă alegeri pentru primar.
Elon Musk a discutat de câteva ori planurile pentru orașul său cu fosta sa iubită, Grimes, dar și cu rapperul Kanye West și designerul arhitectural al acestuia.
Aceste discuții au dus inclusiv la crearea unor replici, dar nu au dus la planuri concrete.
Reprezentanții lui Kanye West, care acum are ca nume de scenă Ye, și ai lui Grimes, al cărei nume real este Claire Boucher, nu au putut fi contactați.
Conform legilor din Texas, un oraș are nevoie de cel puțin 201 rezidenți înainte de a cere încorporarea, apoi aprobarea în fața unui judecător.
Până în acest moment, nu a fost primită nicio cerere.
Vecinul care îi urmărește cu drona
Chap Ambrose, programator care locuiește pe un deal lângă construcțiile Boring și SpaceX, a trimis drone pentru a căuta indicii asupra structurilor pe care cele două companii le construiesc și ce au de gând să facă în fabricile lor.
Imaginile surprinse și filmulețele de pe Youtube arată construirea de tuneluri între parcelele Boring și SpaceX care trec pe sub un drum public.
Nici Musk, nici Davis nu au răspuns pentru a comenta.
Peste 1.400 de hectare de teren
În ultimii trei ani, entități legate de companiile lui Musk sau șefii acestora au cumpărat cel puțin 3.500 de acri de teren în zona Austin, echivalentul a peste 1.400 de hectare, conform sursei citate.
În total, terenul este de patru ori mai mare decât Central Park din New York.
Anumiți oficiali și agenți imobiliari spun că Musk are chiar mai mult teren, respectiv 6.000 de acri (2.400 hectare).
Plecarea din California
Musk a plecat din California acum mai bine de doi ani, afirmând că și-a pierdut răbdarea cu regulile și reglementările din stat. Tesla și Boring aveau sediile în California, dar s-au mutat apoi în Texas.
California este statul „suprareglementărilor, supralitigiilor și suprataxării”, spunea Musk în decembrie 2021.
Texas are mai puține legi zonale și de mediu și cerințe de muncă. Mai mult, are vaste ținuturi reglementate foarte puțin. Spre deosebire de California, nu are taxe pe profiturile companiilor și nici pe câștigurile de capital ale indivizilor.
Luna trecută, Tesla a anunțat că âși va extinde operațiunile din California, unde are deja o fabrică la Fremont. Compania va realiza un centru de inginerie în Palo Alto, Silicon Valley. Sediul său rămâne însă în Texas.
Locuință nouă pentru Musk
Planurile lui Musk includ un proiect de construire a unui campus rezidențial pentru Musk, care ar putea fi la distanță de orașul plănuit de omul de afaceri.
Conform surselor citate, achizițiile de teren au fost aprobate de el. În multe cazuri, vânzătorii au semnat contracte care le interzic divulgarea de informații.
Oficialii locali au semnat și ei acte similare atunci când li s-a zis că societatea Boring vine în oraș.
În timpul unei vizite din 2020 la Steve Adler, pe atunci primarul Austin, Musk a cerut asigurări de la el și de la un oficial al Travis County, unde se află Austin, că birocrația nu va sta în calea proiectelor sale.
Imediat după, Musk a început construcția Gigafabricii din Texas, în afara orașului Austin, pe un teren de peste o mie de hectare.
În districtul vecin, Bastrop County, aflat la o oră sud-est de Austin, SpaceX construiește o fabrică de peste 46.000 de metri pătrați.
Peste drum, Boring construiește un nou depozit.
Cereri incomplete și solicitări pe repede înainte
În luna iunie a anului trecut, Robert Pugh – directorul de inginerie al districtului, se plângea într-un email către Clara Beckett – comisarul însărcinat cu planificarea districtului, că angajații sunt agasați de reprezentanți și contractori ai Boring și ai Starlink. Aceasta din urmă este compania de sateliți, subsidiară a SpaceX. Aceștia ar fi dorit aprobarea rapidă a autorizațiilor, care însă ar fi fost incomplete și nu respectă în totalitate normele.
Pugh a părăsit locul de muncă în aceeași lună și nu a răspuns cererilor de a comenta situația.
Atent la situația locuirii
Conform datelor WSJ, salariații Boring pot aplica pentru chirii pornind de la 800 de dolari pe lună pentru locuințe cu două sau trei camere, conform unui anunț pentru angajați. Dacă un angajat pleacă din companie sau este concediat, atunci ar trebui să părăsească locuința în 30 de zile.
Chiria medie în districtul Bastrop este de 2.200 de dolari pe lună, conform firmei imobiliare Zillow.
Directorii firmelor lui Musk au discutat deschiderea caselor către toți angajații companiilor sale.
Documentele arată că există planuri pentru construirea a mai bine de 110 case în orașul plănuit, acesta fiind numit drept „Proiectul Uimitor”.
Musk este un susținător al locuirii la prețuri accesibile pentru angajați. În 2018, acesta discuta cu guvernatorul de atunci al statului Nevada despre construirea unui complex pentru muncitorii Tesla din zona Reno. Tesla deține o fabrică de baterii în zonă alături de grupul japonez Panasonic.
Proiect în Boca Chica
În 2021, Musk a scris pe Twitter despre crearea „orașului Starbase (Baza Stelară – n.r.)” în satul Boca Chica, unde SpaceX are operațiuni. Nu este încă clar dacă acesta a fost înființat.
În 2013, când programatorul Ambrose și-a cumpărat cele 4 hectare de teren pe vârful unui deal, nu existau decât o duzină de locuințe pe rază de 1,5 kilometri.
Din 2021 încoace, Boring a ridicat o serie de depozite și a săpat cel puțin două tuneluri de test, în vreme ce SpaceX construiește cea mai mare clădire din district.
Îngrijorări privind apa
Unii rezidenți se tem pentru calitatea apei din Colorado și a izvoarelor acvifere care alimentează regiunea.
Recent, Boring a aplicat pentru a deversa până la 530.000 de litri de apă industrială reziduală în Colorado. Vecinii ar dori să știe ce substanțe sunt implicate și ce se construiește mai exact.
Însă în loc de a-l forța pe cel mai bogat om al planetei să plece din zonă, inginerul Ambrose spune că vrea să îl facă un bun membru al comunității și un vecin care respectă legea.
Orașele giganților
Nu este o noutate în lume ca o companie să construiască orașe întregi în jurul fabricilor sale. În Coreea de Sud, orașul Ulsan găzduiește cea mai mare fabrică auto din lume, deținută de concernul Hyundai, potrivit Autoexpress.
Acesta deține însă și supermarketuri, blocuri și spitale, universitatea a fost construită în jurul său, iar șantierele navale Hyundai produc vapoare gigantice.
Reuters descria în 2018 localitatea drept „orașul Hyundai”.