Avocatul lui Dan Diaconescu, Alexandru Murărescu, a declarat joi seară, 6 aprilie, că acuzaţia pe care procurorii au adus-o clientului sau este că a întreţinut relaţii sexuale cu două minore prostituate în urmă cu trei ani și a adăugat că fostul patron al OTV nu a fost găsit în dulap, așa cum s-a vehiculat.

Potrivit avocatului, perchezițiile au început joi dimineață, 6 aprilie, la ora 6.30, iar Dan Diaconescu dormea când organele de poliţie au intrat în casa lui din Primăverii.

„Nu pot să spun că au năvălit pentru că într-adevăr au făcut-o la modul civilizat, cu trei bătăi în uşă, cu cinci somaţii. Nu au apucat să spargă uşa pentru că a fost deschisă imediat. În casă erau soacra, soţia, copilul”, a afirmat avocatul, potrivit news.ro.

Alexandru Murărescu a menționat apoi că a fost surprins că presa nu a fost prezentă atunci când au început percheziţiile.

„Am fost la percheziţie de la ora 7 şi 20. I-am felicitat pe poliţişti pentru că au dat dovadă de reţinere. Mă aşteptam ca în faţa lui Dan Diaconescu, la începerea percheziţiei, să fie camere de luat vederi, pentru că aşa am fost obişnuiţi şi noi, avocaţii, la momentul în care au loc activităţi judiciare faţă de o persoană publică, presa să fie prezentă şi chiar i-am felicitat şi le-am spus bravo, aşa trebuie făcută o anchetă şi orice activitate judiciară”, a punctat el.

„Nu a fost găsit într-un dulap, era în dressing”

Murărescu a comentat şi știrea potrivit căreia Dan Diaconescu a fost găsit într-un dulap și a precizat că le-a reproșat polițiștilor care au percheziționat locuința fostului patron al OTV că ei au dat informația în presă.

„Mi-au spus că au fost însoţiţi la percheziţie de către trupele speciale. E adevărat, am văzut şi eu cu căşti şi că este posibil ca dumnealor să fi dat o informaţie. Nu a fost găsit într-un dulap, ci era în dressing. Dressingul nu este neapărat un dulap de haine, ci este o cameră. Este chiar lângă dormitor”, a subliniat Alexandru Murărescu.

Acesta a adăugat că fostul om de televiziune s-a dat jos din pat și că s-au auzit tropăituri după ce Poliția a intrat în casă, dar că Diaconescu nu era ascuns în dulap, așa cum s-a vehiculat.

„A fost un efectiv masiv de poliţişti, o parte s-au dus la parter şi au pătruns în fiecare cameră şi o parte au urcat în viteză. În momentul ăla din dormitor a ajuns până în dressing, unde l-au întâmpinat organele de poliţie. Deci el a fost practic găsit în dressing, în deplasarea lui către uşa de intrare. Despre ce dulap vorbim?”, a mai punctat avocatul.

Apoi a fost întrebat care sunt acuzaţiile aduse lui Dan Diaconescu. 

Sunt că acum trei ani ar fi întreţinut relaţii sexuale cu două minore prostituate, fără să se arate ce vârstă. Este o vârstă cuprinsă, ca să citez, între 15 şi 18 ani. Întrebându-l pe Diaconescu despre această împrejurare mi-a spus sec: «Niciodată nu am întreţinut raporturi sexuale cu prostituate».

Avocatul lui Dan Diaconescu:

Întrebat dacă se aşteaptă la o arestare preventivă a lui Dan Diaconescu, Alexandru Murărescu a răspuns: „Nu pot să mă aştept la o arestare preventivă. Nu mă aştept nici la o reţinere. Dar procurorul este suveran în a aprecia dacă se ia măsura reţinerii”.

Dan Diaconescu este cercetat într-un dosar în care este acuzat că a întreținut relații sexuale cu gemene minore. El a fost dus la audieri joi după-amiază, 6 apriliem la Constanța, după ce locuința lui din București a fost percheziționată. Fostul parlamentar s-a declarat nevinovat în acest caz, iar avocatul a acuzat o „justiție televizată” și a comparat cazul clientului său cu cel al lui Donald Trump.