Deputatul AUR Dumitru Focșa este cercetat pentru violență în familie, după ce, în timpul nopții de miercuri spre joi, soția sa a sunat la 112 și a reclamat că este agresată de acesta, scrie publicația locală Ziua de Constanța, care citează surse din cadrul IPJ Constanța.

UPDATE ora 10:54: Partidul AUR a transmis într-un comunicat de presă că a demarat o anchetă internă în acest caz, iar dacă deputatul AUR va fi găsit vinovat, acesta riscă să-și piardă toate funcțiile pe care le deține în cadrul partidului.

„Suntem ferm împotriva oricărei forme de violență fizică sau psihologică. Credem că familia este un sanctuar care trebuie apărat de manifestări agresive, iar autoritățile sunt obligate să cerceteze și să soluționeze neîntârziat acest gen de incident. Juriul de Onoare al Alianței pentru Unirea Românilor a demarat o anchetă internă și va propune o decizie în conformitate cu prevederile Codului de Etică al partidului”, a transmis partidul AUR într-un comunicat de presă.

***

Autoritățile au fost alertate în jurul orei 2.00, când soția deputatului AUR a sunat la numărul pentru situații de urgență.

„Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că cele sesizate se confirmă, fiind identificate persoanele în cauză, respectiv un bărbat de 57 de ani, dar și persoana vătămată, de 49 de ani, care prezenta urme vizibile de violență. Polițiștii au solicitat o ambulanță, personalul medical acordând îngrijiri de specialitate femeii, aceasta refuzând transportarea la spital”, a transmis IPJ Constanța.

Femeia a refuzat emiterea unui ordin de protecție provizoriu, în timp ce polițiștii au deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie. 

„Totodată, întrucât s-a constatat faptul că la incident a asistat și o minoră, a fost solicitată intervenția unei echipe din cadrul D.G.A.S.P.C. Constanța, în vederea dispunerii măsurilor legale, conform competențelor”, a mai transmis IPJ Constanța.