În timpul iernii, am fost într-un scurt concediu, în Tenerife, o insulă care, deși este cea mai mare din arhipelagul Canare (Spania), are mai puțin de un milion de locuitori. În ciuda numărului mic de locuitori însă, insula este vizitată anual de de peste cinci milioane de turiști, fiind o destinație de vacanță pe tot parcursul anului. Lume multă, vreme neașteptat de plăcută pentru luna februarie dar ce m-a surprins cel mai tare nu a fost peisajul ci vârsta turiștilor. Chiar dacă nu am date statistice, pot spune cu acuratețe că, în luna februarie, în Tenerife, turiștii cu vârsta de peste 70 de ani sunt într-o proporție covârșitoare.
Peste tot vezi britanici, nordici, germani, francezi sau belgieni trecuți bine de 70 de ani, care odată retrași din activitate sau la pensie, cum spunem noi, aleg Tenerife pentru a-și petrece vacanțe lungi la final de iarnă. Toți acești oameni evadează din țara lor unde vremea este neprietenoasă, păcălesc frigul și umezeala refugiindu-se pe o insulă însorită, cu un sistem de sănătate bine dezvoltat, o infrastructură impresionantă, care aparține de un stat membru al Uniunii Europene. Mai mult decat atât, scapă și de cheltuielile mari cu încălzirea locuințelor proprii pe timpul iernii. Toți acești turiști pensionari închiriază pe termen lung apartamente în complexuri special construite, mulți dintre ei petrecând câteva luni bune pe an în această destinație unde iarna nu vine niciodată.
Vâzându-i, am încercat să îmi dau seama dacă printre ei sunt și pensionari români, care, după zeci de ani de muncă, merită să beneficieze de o vacanță similară. Cu părere de rau spun, dar nu am văzut pensionari din România care să petreacă iarna în Tenerife. Și cred că nu se regăsesc nici în alte destinații cu climă prietenoasă. Bănuiala mea este ca nici în viitor, nu voi vedea pensionari din România care să-și permită să fugă câteva luni pe an din România, bazându-se pe pensia care o vor primi de la statul român.
Pe de altă parte, nu cred nici că pensionarii britanici, nordici, germani sau francezi își permit să stea la soare în timpul iernii europene, bazându-se pe pensiile pe care le oferă statele lor, chiar dacă acestea sunt mai mari decât cele din România. Cel mai probabil, aceștia își permit să petreacă iarna la soare pentru că s-au îngrijit să aibă venituri suplimentare pensiei de stat, economisind pe perioada cât au activat profesional.
Cred că fiecare dintre acești actuali pensionari europeni, oameni pe care i-am văzut în arhipelag, au economisit, în mod constant, pe parcursul vieții, zece sau poate cincisprezece la sută din venitul lor, astfel încât să își asigure o viață frumoasă la bătrânețe.
Cred că fiecare dintre noi trebuie să fie conștient că cea mai costisitoare achiziție pe care o facem în viață nu ar trebui să fie o casă sau o mașină. În opinia mea, cea mai importantă achiziție și investiție pe care o avem de făcut în viață și pentru care trebuie să ne pregătim cu mulți ani înainte, este bunăstarea și viața frumoasă a anilor de pensie. Viața bună, călătoriile, vacanțele cu nepotii, dar și tratamentele medicale complexe inerente de la o anumită vârstă încolo trebuie finanțate cumva. Și, din păcate, în ceea mai mare parte vor trebui finanțate direct de către noi, din ceea ce reușim să economisim acum.
Economisirea regulată, lună de lună și investirea acestor sume în instrumente care oferă expunere pe diferite clase de active, cu potențial de creștere, abordarea sistematică pe termen lung, reprezintă singura soluție pentru a putea spera ca peste 20 sau 30 de ani să putem și noi să stăm la soare pe o insulă, în timpul iernii, când în România este ger și, poate, zăpadă.
Gândiți-vă la asta acum, când încă sunteți tineri și buni profesioniști în domeniul în care activați. Acum, când veniturile vin, constant, în urma muncii pe care o faceți, a profesiei pe care o exercitați.
Informați-vă, aflați cât mai multe lucruri despre cum puteți economisi inteligent pe termen lung, cum puteți crește randamentul potențial al economiilor voastre și nu în cele din urmă încercați să fiți disciplinați.
Pentru a înțelege mai multe despre economisire inteligentă și investiții, intrați pe www.economisesteinteligent.ro
Un articol semnat de Dan Popovici, CEO OTP Asset Management, membru în board-ul AAF