Cozmin Gușă a anunțat că intră în cursa pentru Primăria Capitalei. Va candida ca independent, susținut de AUR.

Cozmin Gușă a mai spus că va candida cu o condiție, și anume ca liderul AUR, George Simion, să intre personal în lupta pentru Cotroceni.

„Este o propunere pe care, dacă o accept, poate crea o sinergie în interiorul curentului suveranist din România. Am stat de vorba cu George Simion, a reiterat propunerea privind candidatura mea cu sprijinul AUR și concluzia a fost pozitivă, am acceptat să candidez la Primăria Generală. (…) Un alt motiv pentru care am acceptat a fost acela ca, prin candidatura mea, fie că voi câștiga, fie că nu, să-l impunem pe George Simion drept candidat la președinție”, a declarat Cozmin Gușă, în direct la Realitatea Plus.

„Bucureștiul trebuie să fie un oraș prosper, iar companiile, dacă vor fi încurajate să investească așa cum se cuvine, probabil că-și vor putea folosi fondurile de șpagă și pentru salarii mai mari. Cu Nicușor Dan mi se pare că este din filmul > Toți primarii generali și-au adus o serie de trepăduși cu care au sufocat administrația, amante care stau de 20-30 de ani pe fotoliile bine plătite de la PMB. Nicușor Dana făcut cel mai puțin împotriva acestei mafii, pentru că el a fost emanatul Statului Paralel”, a mai spus Cozmin Gușă.

„Eu mă enervez greu, prietenii mei știu, dar când mă enervez acționez decisiv. Cum spune prietenul meu Maricel Păcuraru, cei care au încercat să mă sperie facându-mi ceva la mașină m-au întărâtat”, a adăugat consutantul politic.