Consilierii locali ai municipiului Constanţa au fost convocaţi pentru o şedinţă ordinară pe data de joi, 31 august, începând cu ora 14:00. Pe ordinea de zi se regăsesc 38 de proiecte care vor fi supuse analizei şi votului consilierilor.
În mod similar altor şedinţe de acest fel, aleşii locali se vor concentra din nou asupra Spitalului Clinic de Boli Infecţioase Constanţa. Aceștia vor vota proiectul de hotărâre privind desemnarea reprezentanţilor Consiliului local al municipiului Constanţa în Consiliul de administraţie al Spitalului Clinic de Boli Infecţioase Constanţa, cu modificările şi completările ulterioare.
Grupul consilierilor locali PSD aduc în atenţia consiliului două proiecte importante, pe care le-au propus și în ședințele anterioare, dar care nu au fost incluse în ordinea de zi la momentul respectiv.
Aceste proiecte vizează aprobarea demarării înființării a patru “Centre de asistență și recuperare pentru seniori” și necesitatea și oportunitatea obiectivului de investiții “Bazin de înot și sală de sport multifuncțională pentru persoanele cu dizabilități”.
Pe ordinea de zi se regăsesc și cinci proiecte legate de Liceul Teoretic “Dimitrie Leonida”, care vizează renovarea anumitor săli de clasă sau corpuri ale acestei instituții de învățământ.
De asemenea, se discută și despre susținerea financiară a Clubului Sportiv Municipal Constanţa. În acest sens, se propune aprobarea Regulamentului de Organizare și Funcționare, Normelor Financiare, Organigramei, Statului de funcții și Grilei de salarizare ale Clubului Sportiv Municipal Constanţa.
Sunt și câteva companii care nu au destui membri în consiliile lor de administrație, și care sunt subordonate Primăriei Constanţa. Ca urmare, ordinea de zi include proiecte pentru numirea membrilor provizorii în Consiliul de administrație al mai multor societăți, printre care Telegondola-Mamaia S.R.L, Termocentrale Constanţa S.R.L și CT BUS S.A.
În plus, va fi votat și proiectul de hotărâre privind înscrierea UAT municipiul Constanţa în cadrul “Programului privind casarea autovehiculelor uzate”, cu modificările ulterioare.
Ședința de joi, ca și cele anterioare, se va desfășura în format online, conform practicii curente.