Conferinţa Naţională a partidului Forţa Dreptei este organizată, sâmbătă, la Bucureşti, în cadrul acesteia urmând să fie adoptate strategia politică a formaţiunii pentru 2024 şi calendarul alegerilor interne.

Conferinţa Naţională a partidului înfintat de Ludovic Orban începe la ora 11.00, la Aula Universităţii Politehnica din Bucureşti.

Reprezentanţii formaţiunii Forţa Dreptei au anunţat că la eveniment vor participa peste 1.200 de persoane, fiind aşteptaţi primarul Capitalei şi reprezentanţi ai partidelor politice democratice de opoziţie, pentru a se adresa celor prezenţi.

În cadrul reuniunii, intitulată ”Forţa de a reuşi”, vor fi prezentate şi adoptate strategia politică a partidului pentru anul 2024, principalele direcţii ale programului de guvernare şi calendarul alegerilor interne ale partidului.