Sursă foto: replicaonline.ro

Ieri, pe 15 aprilie 2024, Compania RAJA S.A. a fost gazda Programului Național Școala Altfel, primind elevii de la Școala Gimnazială nr. 7 “Remus Opreanu” din Constanța. Chiar dacă erau pentru prima dată în clădirea noastră, la sediul central din Constanța, am fost plăcut surprinși de entuziasmul și dorința lor de a descoperi activitatea companiei, care pregătise o serie de surprize educative pentru ei.

Elevii de clasa I au avut ocazia să învețe mai multe despre circuitul apei în natură și despre importanța protejării mediului înconjurător, în special a surselor de apă dulce. De asemenea, au aflat despre serviciile oferite de RAJA S.A. și despre parcursul apei de la sursa sa naturală până la robinet și înapoi în emisar, după ce este tratată și curățată. Evenimentul a început cu o parte teoretică, în care elevilor li s-a prezentat un filmuleț captivant, evidențiind cele mai importante obiective ale companiei RAJA, în calitate de lider regional pe piața serviciilor de alimentare cu apă.

La finalul vizitei, elevii au avut ocazia să vadă Stația de Pompare a Apei Potabile din incinta sediului central al companiei, care deservește partea centrală a municipiului Constanța. Curiozitatea lor a fost stimulată de procesul tehnologic al apei, adresând o serie de întrebări despre modul în care apa ajunge la robinet, despre potabilitatea acesteia, dar și despre etapele transformării apei uzate și reintroducerea ei în circuitul natural. Astfel, au plecat acasă mai bine informați, având și broșuri informative care le-au dezvăluit povestea apei pe înțelesul tuturor. Prin organizarea acestei activități instructiv-educative, elevii au înțeles importanța păstrării apei curate, evitând risipa și folosind-o cu responsabilitate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.