Candidații comuni ai coaliției PSD-PNL au fost stabiliți, cel puțin în marile orașe. Cele două partide par să fi bătut palma, deși negocierile continuă pentru împărțirea locurilor de primari și șefi de consilii județene.
Cine sunt candidații coaliției PSD-PNL pentru orașele mari
Candidații comuni ai coaliției sunt subiectul negocierilor intense purtate în ultimele zile, pentru că alegerile locale comasate cu europarlamentarele în 9 iunie se apropie rapid. Primarii care au performat în ultimul mandat par a fi pe placul ambelor tabere, dar nimic nu pare a fi bătut în cuie într-o situație politică dinamică.
Coaliției PSD-PNL pentru orașele mari. Zarurile sunt aruncate la București, unde discuțiile s-au încheiat, cel puțin până la această dată: medicul Cătălin Cîrstoiu este candidatul comun PSD-PNL cu rolul de a-l schimba pe actualul primar Nicușor Dan, care întrunește simpatia partidelor strânse în alianța de dreapta.
Medicul Cătălin Cîrstoiu, în vârstă de 49 de ani, este profesor universitar la Catedra de Ortopedie-Traumatologie SUUB, Bucureşti (România) şi membru în Consiliul Profesoral la Facultatea e Medicină.
Din 2009 este managerul Spitalului Universitar de Urgenţă din Bucureşti (SUUB) şi şef al Secţiei de Otopedie din cadrul SUUB. La bază este medic primar de ortopedie- traumatologie.
Coaliției PSD-PNL pentru primaria General a Bucurestului Coaliția la desemnat pe medicul Cătălin Cîrstoiu
La Timișoara, candidatul PNL susținut de PSD este Nicolae Robu, fostul edil al orașului care are misiunea de a-l înlocui pe actualul primar, Dominic Fritz.
„Trecând peste tot ce a fost, în timp, negativ, în relațiile mele cu diverși colegi liberali, în condiții de reciprocitate, ???? considerând că așa e înțelept, că a ne irosi în mize mărunte ar fi păgubos pentru toți și că benefică e doar acțiunea unită, cu ținte mize mari, precum câștigarea pe linie a alegerilor din 2024” – a transmis fostul primar al Timișoarei pe Facebook, în noiembrie 2023.
În vârstă de 68 de ani, Nicolae Robu (n. 28 mai 1955, Bocsig, Arad, România), la bază profesor universitar, a fost din 2004 rectorul Universității „Politehnica” din Timișoara. Din iunie 2012 până în octombrie 2020 a ocupat funcția de primar al Timișoarei, fiind sprijinit de USL (la alegerile din 2012) și PNL (2016).
La Iași candidatul pentru funcția de primar este Mihai Chirica, desemnat de PNL. Având în vedere că acesta a fost exclus din PSD în 2018 și apoi a trecut la liberali, susținerea sa din partea PSD este nu pare a fi posibilă, mai ales ca social desemnații l-au desemnat pe Bogdan Balanişcu pentru această funcție.
Joia trecută, PNL a decis în forul naţional de conducere candidatura lui Mihai Chirica, dar și ca preşedintele Consiliului Judeţean, Costel Alexe, să intre în cursă pentru un nou mandat în fruntea instituţiei, chiar dacă cei doi sunt trimiși în judecată în dosare DNA.
În vârstă de 53 de ani, Mihai Chirica este un inginer intrat în 2012 în PSD. și a fost ales pe listele acestuia în funcția de consilier local municipal PSD – Consiliul Local Municipal Iași. A ajuns apoi viceprimar al municipiului iar din 2013, a devenit președinte al Organizației Municipale a PSD Iași.
După ce primarul Gheorghe Nichita a fost suspendat, în 2015, Chirica a fost desemnat primar interimar. A fost ales primar în 2016, în 2018 a fost suspendat din PSD și a continuat ca independent până în 2020, când a trecut la PNL. În toți acești ani a fost subiectul unor ample controverse și dosare întocmite de Direcția națională Anticorupție.
Nici nu încape discuție ca la Cluj liberalii să renunțe la Emil Boc, fost premier și unul din edilii dati deseori exemplu la PNL. Potrivit Cluj24, eurodeputatul Daniel Buda, a confirmat candidatura lui Emil Boc pentru un nou mandat, după ce Boc a declarat explicit că nu îl interesează o candidatură la europarlamentare. Susținerea PSD este și aici un subiect de negociere în alianță, pentru că până la finalul săptămânii social-democrații urmează a se decide dacă vor avea sau nu un candidat separat.
Cine sunt candidații coaliției PSD-PNL pentru orașele mari
Emil Boc, cel mai logeviv primar PNL
Emil Boc are 57 de ani și a a absolvit Facultatea de Istorie si Filosofie (1991) şi Facultatea de Drept (1995), potrivit Deutsche Welle.
Boc a ocupat funcţia de conferenţiar la Facultatea de Ştiinţe Politice şi Administraţie Publică şi la Facultatea de Drept din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca. Este doctor în ştiinţe politice şi filosofie politică al Universităţii Babeş-Bolyai, din anul 2000, şi este de asemenea doctorand în drept constituţional şi instituţii politice.
Este membru al Asociaţiei Americane de Ştiinţe politice din 1994 şi al Societăţii Române de Ştiinţe Politice din 1999. Începând din 1996, este avocat în Baroul Cluj.
Cine sunt candidații coaliției PSD-PNL pentru orașele mari
Emil Boc este primar al Clujului din 2004 și a câștigat toate alegerile până acum
Lia Olguța Vasilescu, motorul PSD la Craiova
La Constanța, PSD nu a decis încă cine va fi desemnat pentru înlocuirea actualului primar, Vergil Chițac. Potrivit Focuspress, în ședința de miercuri, social-democrații trebuie să se hotărască dacă îl vor susține pe actualul președinte al ANPC, Horia Constantinescu. Nici la PNL situația nu e clară, pentru că Vergil Chițac, urmărit penal de către procurorii DNA într-un dosar privind finanțarea unei competiții sportive, așteaptă rezultatele unui sondaj desfășurat în municipiu pentru a spune dacă va merge sau nu mai departe în competiție. În vârstă de 61 de ani, Chițac a fost ofițer de marină, retras cu grad de contraamiral, a pierdut alegerile locale din 2016 și a câștigat în 2020 învingându-l pe USR-istul Stelian Ion.
La Craiova, motorul PSD este actualul primar, Lia Olguța Vasilescu, pentru care a existat aproape întotdeauna susținere în cadrul partidului. PNL îl vrea pe Nicolae Giugea, doctor în ştiinţe politice şi filozofie politică al Universităţii Babeş-Bolyai, și asemenea doctorand în drept constituţional şi instituţii politice.
Nicolae Giugea a fost de două ori prefect de Dolj, între 2005-2007 și 2011-2012, președinte al Agenției Domeniilor Statului (2009-2011) și deputat din 2016.