Centrul Școlar de Educație Incluzivă Orizont din Oradea este o școală unde învață 338 de elevi și eleve cu nevoi speciale, însă decizia de îngrădire a drepturilor la educație a atras toată atenția.

Hotărârea Consiliului de Administrație al CSEI Orizont

 

“Elevele cu DMS (Deficiență Mintală Severă) să fie ținute acasă în timpul menstruației.” – hotărârea emisă de Consiliul de Administrație al Centrului Școlar de Educație Incluzivă Orizont 

Directoarea Centrului Școlar, Lăcrimioara Șipoș a luat o decizie la începutul anului școlar privind interzicerea venirii la școală a fetelor cu dizabilități mintale severe în perioada menstruației.

Conform viziunii Lăcrimioarei Șipoș, fetele la menstruație sunt considerate bolnave, așadar incapabile sã urmeze cursurile, argumentând că sănătatea fetelor este mai importantă decât să stea într-o bancă. Explicația unei astfel de decizii este simplă, elevele cu deficiență mintală severă (DMS) au nevoie de supraveghere și ajutor în activități precum mâncatul, mersul la toaletă și implicit, schimbarea absorbantelor, decizia având scopul de a scăpa angajații de aceste îndatoriri.

Constituția României asigură dreptul la educație al fiecărui copil, însă directoarea CSEI Orizont prin această decizie a încercat să îngrădească drepturile fetelor la educație printr-un afiș pus la avizier, ascuns printre multe altele, întrucât nici părinții elevilor nu o observaseră.

Directoarea Lăcrimioara Șipoș a spus că hotărârea a fost luată în urma unui caz particular, în care una dintre elevele care era la menstruație, nu putea fi oprită din a-și băga mâna în scutec. De asemenea, este susținut în continuare că fetelor nu li se îngrădeşte dreptul la educaţie, pentru că orice copil „bolnav” trebuie ţinut acasă

„Nu ştiu cui se doreşte să i se facă rău sau care sunt substraturile acestei chestionări. Nu ştiu de unde a pornit, asta este singura mea dilemă” – Elena Erdeli, Inspectoarea școlară responsabilă de învățământul special și nașa de cununie a directoarei Lăcrimioara Șipoș

Hotărârea a fost revocată, făra vreo explicație oferită, însă instituția a continuat să le trimită părinţilor înştiinţări care spuneau că elevele cu DMS au comportamente deviante în perioada menstruaţiei.

Sursa: ebihoreanul.ro

Articolul Centrul Școlar de Educație Incluzivă Orizont din Oradea: Elevele să stea acasă în perioada menstruației apare prima dată în Pedagoteca.