Sursă foto: cugetliber.ro

Reprezentanții Serviciului Public de Impozite și Taxe (SPIT) din Constanța informează cetățenii cu privire la taxele pentru obținerea documentelor aflate în arhivele Direcțiilor din cadrul Primăriei municipiului Constanța și ale SPIT Constanța, inclusiv pentru eliberarea lor în regim de urgență.

Conform acestora, în primul rând, se percepe o taxă de căutare și transmitere a documentelor, în valoare de 15 lei pe document. De asemenea, se aplică o taxă pentru eliberarea certificatului de stare materială, în cuantum de 15 lei. Taxa pentru eliberarea documentelor în regim de urgență este de 25 de lei pe act. Aceasta implică disponibilitatea documentelor în termen de 24 de ore pentru certificatul de atestare fiscală sau alte documente din arhiva instituției și în termen de 15 zile pentru informațiile care necesită un răspuns formal.

Taxele menționate pot fi achitate utilizând una dintre modalitățile de plată oferite de instituție, care pot fi consultate pe site-ul acesteia, în secțiunea Servicii online/Modalități de plată. De asemenea, taxele pot fi plătite prin virament bancar în contul RO46TREZ23121360206XXXXX, beneficiarul fiind Primăria municipiului Constanța, cu codul fiscal 4785631.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.