Care sunt cauzele crizei economice din Africa?

În urma pandemiei de COVID-19, milioane de oameni din întreaga lume au căzut în sărăcie. Aceasta include aproximativ 55 de milioane de persoane împinse în sărăcie în Africa.

Cu toate acestea, pe fondul amenințării recesiunii și a inflației continue, în momentul exact în care nevoile sunt cele mai mari, guvernele de pe întreg continentul – de la Ghana la Africa de Sud – reduc cheltuielile publice.

De ce?

Rădăcinile crizei

Conform Băncii Mondiale, continentul are 34 din cele 39 de țări sărace puternic îndatorate ale lumii, sub presiune constantă și intensă de a rambursa ceea ce au împrumutat.

Cu toate acestea, această criză nu este creată de Africa – se întâmplă să stea în mijlocul mai multor evoluții internaționale care au creat această furtună.

Înainte de pandemia de COVID-19, mai multe țări africane au urmat sfaturile organizațiilor financiare internaționale precum Fondul Monetar Internațional (FMI) sau Banca Mondială cu privire la importul de alimente și alte bunuri mai ieftine, în loc să investească în producerea acestora la nivel local.

Acest lucru, în principiu, avea sens. Aproximativ 86% dintre africani au venituri sărace și 140 de milioane de locuitori ai continentului suferă de nesiguranță alimentară, așa că guvernele trebuiau să caute modalități rentabile de a-și aproviziona populațiile cu alimente și bunuri.

Acest model, totuși, a fost anulat din cauza întreruperilor lanțului de aprovizionare cauzate de pandemie. Dependența de importuri a dus la creșterea prețurilor. Pe măsură ce inflația mușca diferite țări, invazia pe scară largă a Ucrainei de către Rusia în februarie 2022 a adăugat combustibil focului, doi dintre cei mai mari furnizori de alimente din lume și unul dintre cei mai mari producători de petrol ai săi implicați într-un război.

Cu toate acestea, motivele acestei creșteri a inflației sunt diagnosticate greșit de către cei care se află în pozițiile de a afecta prețurile globale, a căror creștere este tratată ca și cum ar fi cauzată de creșterea consumului vizibil de către oamenii obișnuiți.

Intră în ideologia austerității.

Logica austerității

Austeritatea, în termeni simpli, reduce cheltuielile și salariile pentru a reduce inflația, precum și pentru ca producția de companii și sectoare să aibă loc la un preț mai mic.

Dar iată problema: în timp ce cumpărarea unui nou avion prezidențial este o cheltuială, protejarea sănătății și a mijloacelor de trai ale oamenilor este o investiție. Cu toate acestea, campionii austerității tratează investițiile în protecție socială ca pe o cheltuială.

Guvernele africane acordă prioritate rambursării datoriilor în detrimentul cheltuielilor sociale. Este un joc fără un sfârșit în vedere.

Rezerva Federală a Statelor Unite continuă să majoreze ratele dobânzilor pentru a reduce inflația în cea mai mare economie din lume. Dar acest lucru crește și ratele dobânzilor la rambursările datoriilor externe.

Încercarea de a reduce datoria are sens, dar acum nu este momentul – iar reducerea cheltuielilor sociale nu este răspunsul. Deși se pare că ne aflăm la capătul pandemiei, șocurile inflaționiste cauzate de întreruperile lanțului de aprovizionare continuă datorită războiului Rusiei împotriva Ucrainei. Prețurile alimentelor rămân cu cel puțin 30% mai mari decât înainte de pandemie. Așadar, argumentul unor economiști africani de a viza un „an al austerității” nu este doar greșit, ci și dăunător.

Luați cazul Ghanei. În ciuda penuriei cronice de medici, a ratelor ridicate de posturi neocupate și a peste 40.000 de stagiari absolvenți în domeniul sănătății care așteaptă să fie angajați, cheltuielile cu sănătatea vor fi reduse de la deja 2,3% din produsul intern brut în 2022, la doar 1,8% în 2025. Economiștii ar putea sărbătoresc niște bani economisiți în Ghana, dar nu țin cont de decesele suplimentare pe care le-ar putea provoca acest lucru.

Acest lucru nu este nevinovat: Ghana este ținută la răscumpărare dacă dorește o salvare de 3 miliarde de dolari FMI.

Alte țări, precum Africa de Sud, propun „compromisii dure”, care au ca rezultat reducerea cheltuielilor publice pentru serviciile sociale. Într-o țară cu șomaj aproape de 40%, aceasta nu este o opțiune înțeleaptă.

Acest lucru nu înseamnă că cheltuielile risipitoare nu ar trebui reduse. Dar serviciile sociale pentru populație nu sunt o risipă și gândirea la ele ca atare provoacă subtextul întunecat despre austeritate – cine poate și cine nu poate fi sacrificat?

Austeritate deghizată?

Un alt aspect al reducerii cheltuielilor publice este revizuirea taxelor bazate pe consum. De exemplu, taxa pe valoarea adăugată (TVA) reprezintă aproximativ o pătrime din toate veniturile fiscale din Africa Subsahariană. TVA-ul este o taxă de consum pe bunuri și servicii și, ca sursă de venituri, a devenit mai importantă la nivel global în ultimii 20 de ani.

Este adesea descrisă ca o modalitate favorabilă creșterii de a stabiliza datoria. Cu toate acestea, dovezile pe teren sugerează că TVA-ul este de fapt o taxă regresivă. De exemplu, în Africa de Sud, aceste creșteri de taxe au crescut costurile consumului pentru gospodăriile cu venituri mai mici, agravând presiunea din cauza șoculului inflației, a bugetelor mai mici pentru serviciile publice și a șomajului mai mare.

Guvernele descriu austeritatea ca pe un sacrificiu comun, pe termen scurt, menit să producă câștiguri comune pe termen lung. Aceasta ascunde însă realitatea profund neplăcută că nici sacrificiile, nici câștigurile nu sunt sau vor fi împărțite în mod egal.

Acest lucru este ilustrat de modul în care impozitele excepționale, sau impozitele pe avere, sunt termeni dezactivați din aceste conversații despre depunerea de „eforturi colective”.

Taxa de intrare de austeritate

Argumentul nostru nu este nou. Din păcate, cei care confundă sfatul economic cu dogma tind să nu-l audă.

Austeritatea este o altă formă de violență structurală și opresiune. Este atât de mult despre reformă structurală (bugete, piețe de muncă, masa monetară și privatizare), cât este o ideologie care a fost folosită în trecut de regimurile autoritare.

În Africa, managementul macroeconomic a fost fără îndoială turbulent, dar a urmat și îndeaproape dogma austerității. Această căutare a austerității a înrădăcinat inegalitatea, șomajul și sărăcia în rândul majorității.

Austeritatea ca politică guvernamentală, în practică, este o taxă de intrare la cluburile financiare internaționale, dar această intrare servește doar elitelor și finanțelor acestora (deci tăcerea asurzitoare a absenței impozitelor pe avere).

Africa își poate construi propria cale și viitor și poate răspunde provocărilor cu care se confruntă. Pentru asta, trebuie să fie capabil să gândească și să acționeze de la sine.

Sursa – www.aljazeera.com