Sursă foto: telegrafonline.ro

Un bărbat în vârstă de 55 de ani, suspectat de evaziune fiscală în mai multe țări membre ale Uniunii Europene, a fost reținut în urma a două percheziții efectuate de polițiști la locuințele sale din Constanța, conform informațiilor furnizate de IPJ Constanța.

În una dintre locuințe, a fost descoperit un pistol – o armă letală deținută fără autorizație.

Suspectul va fi prezentat în fața judecătorilor Curții de Apel Constanța în aceeași zi.

IPJ Constanța a transmis prin intermediul unui comunicat de presă că polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, în colaborare cu cei de la Inspectoratul de Poliție Județean – Serviciul Investigații Criminale, sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, au efectuat două percheziții domiciliare pe baza unui ordin european de anchetă emis de autoritățile judiciare din Germania.

Perchezițiile au avut loc la locuințele unui bărbat de 55 de ani, suspectat de săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată pe teritoriul unor state membre ale Uniunii Europene.

“În urma efectuării percheziţiilor au fost descoperite şi ridicate, în vederea continuării cercetărilor de către autorităţile germane, mai multe telefoane mobile, tablete, dispozitive de stocare electronice şi înscrisuri cu valoare probatorie. Totodată, au fost descoperite şi ridicate o armă letală, respectiv un pistol, şi 26 de cartuşe de calibrul 22, pentru care nu exista autorizaţie de deţinere sau folosire a armelor letale”, se precizează în comunicat.

Potrivit informațiilor provenite din sursa menționată, polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase al IPJ Constanța au confiscat arma și muniția corespunzătoare în scopul desfășurării ulterioare a investigațiilor privind presupusa comitere a infracțiunii de nerespectare a regimului armelor și munițiilor.

“Bărbatul, pe numele căruia autorităţile judiciare din Germania au emis un mandat european de arestare,a fost prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa şi reţinut, pentru 24 de ore. Acesta a fost condus şi încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa, urmând a fi prezentat Curţii de Apel Constanţa, cu propunere legală”, se arată în comunicatul IPJ Constanța.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.