”În intervalul orar 8:00-11:55 telegondola Sinaia nu a funcţionat pe tronsonul cota 1400-2000 din cauza depunerilor de gheaţă şi chiciură în zona rolelor, a cablului şi pilonilor. La încercarea de degivrare, două role s-au spart şi au fost înlocuite. În toată această perioadă, la baza din Sinaia au fost comercializate tichete, fapt ce a dus la supraaglomerarea platformei intermediare de la cota 1400. Pe tronsonul 1400-2000 a funcţionat telecabina, această având o capacitate mult redusă”, au anunţat, luni seară, oficialii Comisariatului pentru Protecţia Consumatorilor Prahova.
În urma acestei constatări, firma care administrează instalaţiile de transport pe cablu şi care are ca acţionar autoritatea locală a fost sancţionată cu o amendă în valoare de 15.000 lei.
În plus comisarii au dispus ”măsura de returnare contravaloare servicii care nu au fost prestate consumatorilor, asigurând de asemenea coborârea în siguranţă a turiştilor prin prelungirea programului de funcţionare”.