Creșterea costului vieții și, implicit, a dobânzilor la credite au afectat veniturile multor familii începând cu anul 2022. Una dintre soluțiile găsite de clienții băncilor a fost solicitarea unei negocieri cu instituția de credit (bancă sau IFN) prin completarea unei cereri pe site-ul www.csalb.ro.
Pe 26 septembrie, de la ora 16.00 începe primul dialog LIVE între consumatori, un reprezentant al băncii și un conciliator CSALB!
Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) a realizat dezbateri LIVE lunare la care au participat câte doi conciliatori CSALB. Din 26 septembrie, în aceste dezbateri live pe Facebook, Linkedin și Youtube va participa și câte un reprezentant al unei bănci comerciale, alaturi de un conciliator CSALB.
Poți trimite întrebările tale (printr-un mesaj pe canalele de social media ale CSALB sau printr-un comentariu în pagina de Facebook a Centrului). Timp de o oră de dialog live, poți afla despre rate și credite, costurile împrumuturilor, executări, popriri, Biroul de Credit sau despre ce trebuie să faci pentru a negocia gratuit și rapid cu banca și cu sprijinul unui conciliator CSALB.
Educația financiară a consumatorilor și informarea acestora reprezintă una dintre cele mai eficiente măsuri pe care românii le-au luat în ultimii ani pentru evitarea dificultăților financiare sau rezolvarea celor existente.
De la începutul anului peste 2.100 de consumatori au trimis cereri de negociere cu banca către CSALB, iar în 2023 au început mai mult de 550 de negocieri în cadrul Centrului.
În cei 7 ani de activitate, CSALB a intermediat rezolvarea problemelor pentru mai mult de 5.000 de consumatori (prin negociere în cadrul CSALB sau direct, între comerciant și consumator).
Beneficiile totale obținute de consumatori în urma împăcărilor cu băncile depășesc 9,5 milioane de euro.
CSALB este o entitate înființată ca urmare a transpunerii unei Directive europene și intermediază gratuit și în mai puțin de trei luni negocierea dintre consumatori și bănci sau IFN-uri pentru contractele aflate în derulare. În 2022 timpul mediu de negociere a fost de doar 25 de zile.
Consumatorii din orice județ al țării pot trimite cereri către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) completând un formular online direct pe site-ul www.csalb.ro.
Dacă banca acceptă intrarea în procedură de conciliere/negociere este desemnat un conciliator. CSALB colaborează cu 17 conciliatori, dintre cei mai buni specialiști în Drept, cu expertiză în domeniul financiar-bancar (avocați, foști judecători, profesori universitari). Totul se rezolvă amiabil, iar înțelegerea părților are puterea unei hotărâri în instanță.
CSALB are statut de organizație non-guvernamentală (nu poate obține profit din activitatea sa), iar în afară de intermedierea relației consumatori-bănci și-a asumat rolul de educație financiară și informare a românilor în legătură cu finanțele personale.