Diagnosticat cu tulburări de comportament, pe fondul consumului cronic de substanțe psihoactive, medicii din comisia medico-legală au stabilit în privința tânărului plasat în arest că „nu se impun măsuri de siguranţă medicală, ci măsuri judiciare adecvate”.
Reținut într-un dosar în care era cercetat pentru tâlhărirea mamei și nerespectarea ordinelor de protecție emise pentru părinții săi, un bărbat din Constanța a avut o ieșire violentă în sala de judecată în momentul în care judecătorul a anunțat arestarea sa. Polițiștii care îl însoțeau l-au liniștit cu greu. Incidentul s-a petrecut în luna august 2021, condamnarea a fost anunțată recent, în primă instanță.
„Nu consumasem etnobotanice de două zile”, a mărturisit tânărul la audieri, adăugând că dacă nu s-ar fi aflat în sevraj nu ar fi reacționat astfel, pentru că era conștient că își înrăutățea situația juridică.
În vârstă de 25 de ani, a ajuns în atenția polițiștilor după ce părinții l-au reclamat pentru scandalurile pe care le făcea din cauza drogurilor. Consuma etnobotanice de cinci ani și, deși a fost internat de mai multe ori în spitale de psihiatrie, nu a reușit să-și vindece dependența.
Când nu avea bani să-și cumpere etnobotanice, comportamentul său îi îngrozea pe cei din jur. Ultima dată, înainte de arestare, a cerut bani mamei să-și cumpere „legale”, așa cum sunt percepute etnobotanicele în rândul consumatorilor. Fiind refuzat, a lovit-o cu pumnii și i-a smuls lanțul de aur de la gât. Femeia a reclamat polițiștilor că nu era pentru prima dată când fiul său era violent, în trecut lovind-o și amenințând-o cu cuțitul pentru a-i da bani să-și cumpere droguri.
Părinții au obținut un ordin de protecție, împotriva fiului, însă acesta a încălcat interdicțiile impuse de judecători. S-a reîntors în casa părinților și a făcut iarăși scandal.
Propus pentru arestare
A fost reținut de polițiști, iar pe 29 august 2021, procurorii au cerut arestarea sa. În drumul spre Judecătoria Constanța, polițiștii care îl escortau au comunicat grefierului de ședință că bărbatul este reclacitrant și, pentru mai multă siguranță, nu îi vor scoate cătușele în sala de judecată. În mod firesc, în sala de judecată persoanelor arestate le sunt scoase cătușele de pe mâini în timpul procesului.
Grefierul l-a anunțat și pe magistratul de drepturi și libertăți care urma să soluționeze pronunerea de arestare.
Judecătoarea a înțeles situația și a pus starea de agitaţie a bărbatului pe seama consumului de substanţe etnobotanice, informaţie pe care o cunoştea din actele dosarului trimis de parchet. Astfel, susține magistratul, a decis să adopte o atitudine foarte calmă și răbdătoare.
Când a început ședința i-a explicat tânărului care este situația sa juridică și, în ciuda agitației inculpatului, lucrurile păreau a fi sub control. „Părea calm, liniştit şi nu părea să facă probleme, însă, în cursul audierii, a început să râdă necontrolat, fără motiv, cumva isteric”, a precizat grefierul de ședință.
În momentul în care i s-a dat ultimul cuvânt, tânărul s-a rezumat la a spune că doreşte ca instanţa să ia faţă de el măsura controlului judiciar. A fost întrebat dacă poate furniza o adresă, în cazul în care s-ar orienta către măsura preventivă a arestului la domiciliu, însă nu a putut furniza nicio adresă exactă.
Declicul
Președintele de complet s-a retras pentru deliberare, revenind în sala de judecată după 30 de minute.
După citirea soluției, prin care se dispunea arestarea pentru 30 de zile, tânărul a început să strige pe un ton răstit „Mă trimiţi la puşcărie?”. Judecătoarea l-a întrebat tot pe un ton calm dacă doreşte să formuleze contestaţie.
„Nu mai fac, mă, nicio contestaţie!”, a țipat bărbatul, moment în care avocatul din oficiu s-a apropiat de el, pentru a-i explica în ce constă procedura contestației. Când a auzit că durează aproximativ trei zile până la soluționare, tânărul s-a dezlănțuit:
„Hai, mă, lasă-mă dracu, las-o în p**a mea! Ce 3 zile? Duceţi-mă!”, „Te-ai jucat cu mintea mea”, „Cum să mă duc eu 30 de zile la puşcărie, că-mi tai venele!”.
Potrivit datelor din dosar, judecătoarea a încercat, pe scurt, să îi explice care au fost motivele pentru care a dispus admiterea propunerii procurorului, însă fără succes. Inculpatul continua să vocifereze şi să înjure.
Amenințări în sala de judecată
Procurorul de ședință s-a ridicat de la pupitrul său și a anunțat că se autosesizează pentru încălcarea solemnității ședinței.
„În acel moment, apărătorul din oficiu al inculpatului s-a întors către el, părând șocat. Mai mult, martorul a arătat că inculpatul, care se afla în boxă, avea o postură amenințătoare, îndreptându-şi corpul în direcţia pupitrului judecătorului, motiv pentru care mai multe organe de poliţie care se aflau în sală au intervenit. Apoi, procurorul de şedinţă nu a apucat să ia cuvântul, deoarece inculpatul a continuat în acelaşi mod, spunând judecătorului, de această dată, pe un ton nervos, mai ridicat, răspicat «Morţii mă-tii de ochelaristă, oricum mă duc la puşcărie, dar lasă că vezi tu!»”, au reținut procurorii în actul de sesizare al instanței.
Pentru a evita escaladarea situației, grefierul a fost instruit să nu se apropie de inculpat, ci să le dea polițiștilor toate documentele care urmează a fi semnate de acesta.
În momentul în care i s-a înmânat mandatul de arestare şi procesele-verbale pentru a fi semnate, polițiștii i-au desfăcut cătușele, eliberându-i inculpatului o singură mână, cealaltă fiind ținută de polițiști. În momentul în care i s-a dat pixul să semneze documentele, bărbatul l-a ridicat îndreptând vârful către judecătoare.
„Mă trimiți la puşcărie?”, i-a strigat, apoi a încercat să-şi înfigă pixul în celălalt braţ, continuând să amenințe: „E urâtă treaba cu ce o să păţeşti. Să-mi bag p**a în judecătorii voştri şi în morţii voştri!”, moment în care mai mulţi poliţişti au intervenit pentru a-l imobiliza.
Procurorul de ședință: milă față de inculpat și compasiune față de judecătoare
Audiat ca martor, procurorul de ședință a declarat că era „într-o stare de şoc”, dar, în același timp „avea un sentiment de milă pentru inculpatul care îşi înrăutățea situaţia juridică”, dar şi unul de iritare, deoarece în faţa sa fusese ameninţată o femeie, care este judecător.
Având calitate vătămată în dosar, judecătoarea a declarat, la audieri, că a fost în stare de șoc după respectivul incident și că nu se aștepta ca situația să escaladeze în asemenea mod.
S-a speriat, deoarece s-a gândit la ce s-ar fi putut întâmpla dacă în sala de judecată nu ar fi fost mai mulţi poliţişti şi a simţit o stare de temere, întrucât ameninţările păreau reale, raportat şi la comportamentul foarte recalcitrant al inculpatului.
Extras hotărâre instanță:
Pus sub acuzare pentru ultraj judiciar și încălcarea solemnității ședinței, tânărul a recunoscut acuzațiile. A susținut că în momentul în care a aflat că este arestat „i s-a terminat filmul” şi nu îşi mai aminteşte nimic din acel moment.
Medicii au diagnosticat, dar au lăsat „măsurile judiciare” să vindece
Din sala de judecată, a fost condus direct la spital. „A fost calmat”, apoi trimis în arestul poliției. În timpul anchetei, o comisie medico-legală l-a evaluat, medicii diagnosticându-l cu tulburare mixtă de personalitate, tulburări mintale şi de comportament, cauzate de consumul de etnobotanice.
Concluzia comisiei a fost că tânărul are discernământ și că prezintă pericol social ridicat în condiţiile consumului de substanţe psihoactive. Medicii din comisie au apreciat că „nu se impun măsuri de siguranţă medicală, ci măsuri judiciare adecvate”.
Tânărul se află în arest și în prezent. Găsit vinovat, la Judecătoria Medgidia, pentru cele două infracțiuni, pe 17 martie anul curent, el a fost condamnat la 2 ani, 7 luni și 20 de zile de închisoare în regim de detenție. Pedeapsa a fost stabilită după ce judecătorii au revocat suspendarea condamnării de 2 ani primită în dosarul privind tâlhărirea mamei. Decizia instanței nu este definitivă.
Foto ilustrativ: Shutterstock