Fata de 17 ani din Slobozia a mers sâmbătă, pe 16 septembrie, la Secţia de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean din localitate unde a reclamat că a fost agresată sexual în hotelul în care a fost cazată în timp ce participa Şcoala de vară a AUR, organizată în Staţiunea Neptun-Olimp. Formațiunea a anunțat că va colabora cu forțele de ordine și va pune la dispoziția listele de participanți și imaginile înregistrate de camerele de supraveghere din hotel. Cu toate acestea, un deputat AUR a precizat că el crede că este o înscenare.

UPDATE ora 16.30: Polițiștii din Constanța au intervenit, pe 15 septembrie, la Școala de Vară a AUR după ce părinții fetei au semnalat că această nu răspundea la telefon. În acel moment, minora a spus că nu a fost victima unei infracțiuni, potrivit precizărilor IPJ Constanța.

Acest lucru nu contrazice însă plângerea depusă de fată. În comunicatul inițial, IPJ Ialomița preciza că victima s-a prezentat pe 16 septembrie la spital unde a spus că a fost victima unui viol, iar, în propria reacție, AUR precizează că un incident a avut loc în noaptea de 15 spre 16 septembrie când victima a ajuns într-o stare avansată de ebrietate.

„La data de 15 septembrie a.c., în jurul orei 23.30, poliţişti din cadrul Poliţiei staţiunii Neptun au fost sesizaţi, de o femeie, cu privire la faptul că fiica sa minoră, de 17 ani, aflată în tabără, nu răspunde la telefon. Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului, unde au identificat-o pe minoră în camera hotelului unde era cazată, împreună cu alte două persoane de sex feminin”, au precizat reprezentanţii IPJ Constanţa. 

Atunci, polițiștii nu au descoperit urme care să indice o agresiune, iar fata a precizat că nu a fost victima unei infracțiuni. „Minora nu prezenta urme vizibile de violenţă şi a declarat că nu a fost victima vreunei infracţiuni, în acest sens fiind încheiat proces-verbal. În prezenţa poliţiştilor, aceasta a vorbit, la telefon, cu mama sa, căreia i-a adus la cunoştinţă faptul că nu a fost victima vreunei infracţiuni”, spune IPJ Constanța.

A doua zi, fata s-a prezentat la Spitalul Județean din Slobozia unde a spus că a fost victima unui viol. Ea a spus, că în noaptea de 15 spre 16 septembrie, a consumat alcool cu mai multe persoane din delegaţie, iar când s-a trezit a simţit dureri în zona inghinală și a observat că prezintă urme de sânge.

UPDATE ora 16.15: AUR a anunțat, în prima reacție oficială de la apariția scandalului, că va pune la dispoziţia poliţiei listele de participanţi şi imaginile video înregistrate pe camerele hotelului pentru a stabili circumstanțele incidentului sesizat.

Despre cele întâmplate, formațiunea mai subliniază că avea cunoștintă doar despre un eveniment în care o minoră a ajuns într-o stare avansată de ebrietate.

Potrivit partidului, după incident, „părinţii tinerei, alertaţi de modul în care aceasta discuta la telefon, au sunat la poliţie şi au cerut intervenţia unui echipaj la faţa locului”.

„La sosirea oamenilor legii, tânăra a fost cooperantă şi a recunoscut că a consumat singură alcool. Ca urmare a verificărilor efectuate şi neconstatând nimic suplimentar, poliţiştii au considerat că tânăra poate rămâne peste noapte în locaţie pentru a se reface. În dimineaţa zilei următoare, minora a fost trimisă acasă de organizatori, alături de doi însoţitori care au predat-o părinţilor. La fel ca toţi ceilalţi participanţi minori, tânăra a venit la Şcoala de vară cu acordul părinţilor”, precizează formațiunea.

UPDATE ora 16.00: Antonio Andruşceac, viceliderul grupului AUR din Camera Deputaţilor, a precizat că a fost demarată o anchetă internă privind acuzațiile de viol, dar el consideră că este o înscenare. El a precizat că a auzit prima dată despre acuzații în această dimineață.

„Am demarat în interiorul partidului o anchetă şi acum toată lumea spune că ceea ce reclama această tânără nu este nicidecum un viol, că spune că s-ar fi trezit din beţie cu nişte dureri inghinale. Acum, dacă spune că a făcut o reclamaţie şi a identificat şi doi colegi despre care nu a spus în prima faţă, rămâne de văzut, lucrurile acestea nu pot fi ascunse, sunt nişte expertise medico-legale care pot să confirme fără niciun fel de tăgadă dacă a fost vorba despre un viol”, a afirmat deputatul AUR pentru Antena3.

El a mai subliniat că organizatorii au vorbit cu cele două persoane acuzate despre cele întâmplate. „Sunt stupefiaţi de ceea ce au auzit, sunt cei care ar fi dus fata acasă pentru că, tocmai din cauza consumului de alcool în perioada în care ieşeau din campusul acela nu putea fi controlată şi au anunţat familia că o aduc acasă. E greu de crezut că odată anunţată familia că îi duci copilul acasă să faci aşa ceva, dar se poate vedea, sunt camere de vederi de-a lungul traseului”, a mai declarat Andrușceac.

Deputatul AUR este de părere că totul este o înscenare, dar a precizat că ancheta va stabili cele întâmplate, iar dacă a fost un viol vrea ca vinovații „să înfunde puşcăria”. „Noi nu avem niciun fel de reţinere în a da toate detaliile dacă cumva aflăm aşa ceva, lucruri de care mă îndoiesc dar lucrurile acestea în general trebuie tratate cu mare seriozitate şi cu maximă asprime”, a conchis el.

***

Știrea inițială: „La data de 16 septembrie 2023, Poliţia Municipiului Slobozia a fost sesizată cu privire la faptul că o minoră, de 17 ani, din municipiul Slobozia, s-a prezentat la Secţia de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Slobozia, declarând că a fost victima unei infracţiuni de viol, comisă în judeţul Constanţa”, a anunțat IPJ Ialomiţa, într-un comunicat.

Fata participase, în perioada 14 – 16 septembrie, la Şcoala de vară a AUR, organizată în Staţiunea Neptun-Olimp, și era cazată la un hotel cu membri ai partidului, potrivit unor surse judiciare citate de News.ro.

În noaptea de 15 spre 16 septembrie, fata a consumat alcool cu mai multe persoane din delegaţie, iar când s-a trezit a simţit dureri în zona inghinală și a observat că prezintă urme de sânge.

Fata a declarat că nu-şi aminteşte ce s-a întâmplat, cum și că nu își dorește să ofere informații cu privire la identitatea persoanelor cu care s-a aflat în camera de hotel, potrivit sursei citate.

Fata a fost prezentată la Serviciul de Medicină Legală Ialomiţa, fiindu-i prelevate probe biologice. Cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia, pentru infracţiunea de viol.

Libertatea a luat legătură cu George Simion, liderul AUR, și cu George Orbean, comunicator AUR, însă aceștia nu au răspuns solicitărilor ziarului de a oferi o reacție pe acest caz.