Sursă foto: telegrafonline.ro

În perioada 20-24 ianuarie, peste 1.100 de polițiști constănțeni s-au aflat la datorie, pentru ca minivacanța prilejuită de Unirea Principatelor Române să se desfășoare în siguranță. Astfel, în perioada menționată nu au fost înregistrate evenimente negative deosebite.

La nivelul județului Constanța au fost organizate peste 460 de patrule în dispozitivul de menținere a ordinii publice, atât independente, cât și mixte, împreună cu jandarmii constănțeni. Totodată, polițiștii rutieri au fost prezenți pe drumurile naționale și județene, pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere. De asemenea, au fost folosite aproximativ 30 de radare pentru prevenirea și combaterea vitezei excesive.

În această perioadă, polițiștii din Constanța au intervenit la aproximativ 390 de evenimente, din care peste 340 au fost sesizate prin apeluri la 112. La nivelul județului Constanța, au fost aplicate peste 1.000 de sancțiuni contravenționale, cu o valoare totală de aproximativ 412.000 lei. Au fost reținute 50 permise de conducere și 30 certificate de înmatriculare pentru a fi suspendate. În această minivacanță, au fost raportate 108 infracțiuni la nivelul județului Constanța, din care 25 împotriva persoanelor, 43 împotriva patrimoniului, 17 în legătură cu regulile rutiere, și 23 alte infracțiuni, majoritatea fiind furturi, violențe, distrugeri și conducere sub influența alcoolului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.