Publicat: Fri, Aug 7th, 2015

„Falsă Identitate”, rațiunea de a iubi dincolo de limitele pământești. Mirela Oprea: „Când am scris cartea, mi-am creat o lume a mea, dar am făcut-o să fie reală”

image2Experiența interviului a trecut dincolo de dialogul cu o persoană care și-a deschis mintea și imaginația în fața viitorului cititor. A fost o lecție de psihologie din care cei dispuși către schimbarea care poate porni cu sine o pot experimenta. Mirela Oprea, autoarea constănțeană a uneia dintre cele mai proaspete cărți aflate pe rafturile librăriilor, „Falsă Identitate”, are dincolo de calitatea de a putea crea lumi pe care ni le-am dori reale, și pe cea de a fi putut să-și schimbe propria viață, viziunea asupra lumii și a oamenilor din jur, la un moment dat al vieții sale. Un om bun, blând la chip și suflet, vizionar, și-a descoperit calitatea și capacitatea de a scrie abia când a depășit o cumpănă a vieţii. La câțiva ani de la clipa în care a simțit că a renăscut, după cum chiar ea însăși declară, ne învață că niciodată nu e prea târziu să fim mai buni, să visăm, să-i ajutăm pe cei din jur, să nu-i judecăm și să gândim pozitiv pentru că doar așa putem atrage binele asupra noastră. Și cel mai important, chiar dacă deseori uităm, este nevoie să iubim pentru că iubirea este ingredientul magic al existenței noastre. Acesta este mesajul pe care cartea, care trebuie citită în intimitatea fiecăruia, îl transmite: al dragostei necondiționate pentru viață și pentru oameni, al frumuseții în relațiile interumane, indiferent de statutul lor social. Lectura se prezintă ca un argument în favoarea ideii că dragostea adevărată trece de orice bariere și învinge chiar și moartea.

Cum ați început să scrieţi prima dumneavoastră carte?

Materializarea acestei cărți a fost o cale de experimentare și autodescoperire, mi-am dat frâu liber viselor. Mi-am îngăduit să creez o altfel de lume chiar dacă era doar în imaginația mea. Mi-am permis să văd dincolo de cuvintele pe care le așterneam pe hârtie, iar ceea ce am descoperit a fost bucurie pură. A fost ca și cum m-am trezit dintr-o lungă amorțeală. Am privit viața cu alți ochi și am lăsat-o să curgă prin mine. Acest sentiment măreț m-a ajutat să trec cu brio peste un diagnostic nefast care mi-a pus optimismul la grea încercare. Spre surprinderea mea, am descoperit resurse nebănuite care m-au făcut să renasc, să fiu mai puternică și mai viguroasă. Absolut nimic nu avea să mă îngenuncheze, iar ceea ce păruse o nenorocire, a fost pentru mine o așa-zisă binecuvântare. Parcă m-am trezit dintr-o amorțeală și viața nu a mai fost așa cum mi-am imaginat eu până atunci. Am scos acea parte din mine pe care o țineam doar pentru mine. Cu toții avem două părți. Eu cred că toți oamenii sunt minunați, sunt perfecți, au anumite daruri pe care însă nu ș-i le scot la iveală, ne este frică despre ceea ce cred alții, de faptul că am putea eșua.download

Ideile din această carte sunt mărețe. Inițial nu mi-am dat seama ce și cum am scris însă abia la final mi-am dat seama ce minunată este puterea divină din noi, pe care unii o numesc inspirație, pentru mine este altceva, este o putere ce nu poate fi descrisă în cuvinte.

De ce o carte de dragoste, așa cum o caracterizează cei mai mulți cititori?

Mai am trei cărți la care scriu, dar pe care le-am lăsat deoparte. Acum lucrez la o trilogie, sunt la volumul trei. În aceste volume eu am văzut că viața e altfel, lumea și existența este altfel decât vedem noi. Ca să pot să scriu astfel de cărți a trebuit ca mai întâi să mă ocup de o carte care îți ridică vibrația, de o carte de dragoste. Mi-am dorit să ajung în Statele Unite ale Americii să cunosc anumite lucruri pe care mai apoi să le pot transpune prin propria mea gândire. La un moment dat soțul meu a venit acasă să-mi spună că plecăm în Statele Unite, într-o vacanță, cu câțiva prieteni. Îmi doream foarte mult să văd Hollywood, San Francisco și pot spune că am fost foarte încântată de această călătorie. Am putut să văd diferența dintre opulență și sărăcie, am studiat tot ce am putut, mi-am adunat elementele care erau de folos imaginației mele. M-am apucat de carte în ianuarie 2013 iar în decembrie a fost gata. Am făcut și pauze, pe perioada verii. Nici ziua nu scriu. Eu scriu noaptea. Ziua fac lucruri normale: mâncare, piață, cumpărături, mă ocup de casă, de copii. Seara, noaptea, sunt altă persoană, sunt mai liniștită ar ideile curg atât de bine. Experiența personală este foarte puțină în această carte, doar abordarea legată de moarte pe care eu o văd ca o trecere în altă dimensiune. Mai mult, cartea este despre a fost o poveste trăită la maxim, o iubire necondiționată, dar foarte reală. Am pus în toate personajele oameni reali, cu bune, cu rele, cu iubire, cu ură. Cartea este catalogată la ficțiune. Dacă stai să-l citești poate fi catalogată ca un roman de dragoste, dar depinde de fiecare cum citește.

Care este legătura cărții cu imaginea aleasă pentru coperta ei, masca?


image3
În această carte este vorba despre o tânără, Johanna, cu un tată foarte bogat, dar contrar bogăției sale, ea se comportă normal. Ba din contră ajută săracii, face lucruri caritabile, se deghizează pentru a intra în lumea celor din clasa de jos. La un moment dat, tatăl află despre ceea ce face ea, îi dă în continuare bani chiar dacă ea nu îi folosește, îi dă altora. Își dorește de asemenea, să aibă viața sa. Găsește un tip, Nicholas, care la rândul rău este bogat. Întâmplarea face ca în momentul când era deghizată, pentru că făcea lucrul acesta pentru a se integra în diferite medii sociale, să nimerească la acest tip acasă. Când află cine este băiatul, intră în rol și îl acceptă doar pentru a-l cunoaște. Descoperă că, la fel ca și ea, și el are și poartă diferite măști. Cartea are și o latură polițistă, și una romantică, și spirituală. Are și foarte mult suspans și intrigă. La sfârșit arăt că iubirea este cea mai importantă, chiar și moartea.

Cine v-a citit pentru prima dată cartea și cine sunt cititorii dumneavoastră?

Prima persoană care a citit-o a fost soțul tehnoredactorei. La acel moment acesta mi-a declarat că deși el nu este un cititor de cărți siropoase, chiar dacă această carte pare a fi una de dragoste, totuși „Falsă identitate” are altceva, are psihologie, are ceva ce depășește limita realului, fiind în același timp și o lecție de viață. Contrar așteptărilor, cititorii mei sunt oameni de toate categoriile. Sunt și tineri, și dintre cele mai în vârstă. Până acum am crezut că această carte este adresată femeilor, dar spre nu este așa. Cartea este primul meu copil din noua mea viață iar lansarea ei a avut loc chiar de ziua de naștere a primului meu copil. Nu mă așteptam să fie atât de bine primită. Iar soțul meu a fost cel mai bun critic pentru mine, dar nu a văzut persoana care a scris această carte, m-a văzut pe mine, soția lui. Totuși, nu se aștepta să pot să scriu, însă a fost bucuros, fericit și îmi este alături.

Cartea este tradusă și în alte limbi?

În decembrie 2013, editoarea mi-a dat câteva exemplare și mi-a spus să le dau câtorva persoane să le citească. Nimic nu este întâmplător, nu a trebuit să fac eu foarte mult. O prietenă de-a mea mi-a propus să o traducem. Au acceptat-o foarte repede și a fost editată la nivel internațional, de editura Lambert Publishing Geneva, în 2014.IMG_2507

Ce cărți citiți?

De multe ori cărțile mă aleg pe mine. Intram în librărie să-mi iau o carte și mă atrăgea altceva. Îmi plac mulți scriitori și am citit foarte mult, mi-a plăcut foarte mult, de multe ori mințeam acasă că îmi trebuie pentru școală. Împrumutam cărți de la colegi care aveau relații. A fost un mod de viață. Noaptea când nu scriu, citesc. În ultimii cinci ani am citit mult cărți spirituale, de dezvoltare personală, dar și religioasă și am ajuns la concluzia că ele se îmbină.

Când ați simțit că aveți energia și capacitatea să puteți face o legătură între lumea reală și cea pe care puțini au capacitatea de a o vedea?

Tot timpul am simțit că aș putea fi diferită. La un moment dat, în urmă cu 20 ani, am fost la părintele Arsenie Papacioc, la Techirghiol. Era pentru prima dată când mergeam și când am intrat în chilie, am văzut ceva, i-am văzut aura. Pe moment, nu m-am speriat, dar m-am așezat în genunchi. Am văzut o lumină, am simțit o bucurie, o liniște. Nu se poate explica așa ceva. La un moment dat m-a întrebat ce văd. Mă uitam pe geam, era o lumină inexplicabilă deasupra lui. Mi-a spus atunci că nu toată lumea vede ceea ce am văzut eu. Am ieșit apoi, i-am spus soțului meu și atât, nu am mai povestit nimănui. Am zis ca poate și pentru mine a fost ceva ireal.

Este nevoie să treci prin astfel de experiențe de viață și de moarte pentru a putea privi lucrurile altfel, viața altfel, om de rând sau ales?

Acum, după ce am trecut prin experiența bolii mele nu mai văd latura urâtă a lucrurilor, nu mă mai interesează. În general, când ai o problemă, omul se transformă. Pe unii problemele îi fac mai buni, pe alții nu, le pot deschide diferite laturi ale personalității. Suntem ceea ce gândim, spun medicii. Eu am reușit să-i dau minții de lucru. Și atunci am putut să scriu. Până la urmă această lume imaginară eu mi-am făcut-o reală. Unii au curaj, alții nu. Eu când am scris această carte mi-am creat o lumea a mea, dar în același timp am făcut-o să fie reală. La lansarea cărții am avut un moment de blocaj când m-am văzut în fața mulțimii venite special pentru mine. M-am blocat pentru că mi-am dat seama că ceea ce-mi imaginasem eu, devenise realitate. Eu știam că voi reuși să o public, a fost ca și cum am avut o premoniție, una pe care eu mi-am făcut-o și tot eu am îndeplinit-o. Dacă vrei și crezi în ea, o faci să fie reală. Însăși existența noastră este un vis, de noi depinde dacă credem în el sau nu. Secretul este, din punctul meu de vedere, să-i dai putere Dumnezeului din tine, nu ție. Nu trebuie să lași mintea să te controleze. Nu trebuie să pui în filtrul minții totul, dacă o faci nu îți mai iese nimic.

image1Cum le-ați transmis copiilor atitudinea potrivită pentru a-şi trăi viaţa frumos?

Lucrurile acestea, când ei erau mici, eu nu le știam atât de bine. Le-am transmis și eu așa cum mi s-au dat mai departe și mie. Copiii trebuie învățați că Dumnezeu nu pedepsește pe nimeni dacă greșim, Dumnezeu ne iubește, noi singuri ne pedepsim. Dacă tu vrei să trăiești frumos, o vei face. Tu te pedepsești singur. Funcționează foarte bine psihologia inversă, copiilor din ce le spui nu și nu, așa fac. Pe copii trebuie să-i lași să facă ce cred, chiar dacă este greșit și tu știi asta. Când au greșit, trebuie să găsească atitudinea nepotrivită în ei, să-și dea seama.

Nimeni însă, în afară de părinți, nu-i învață pe copii, cum să reușească în tot ceea ce fac, cum să aibă încredere în ei. În afară de doamna învățătoare Antoneta Butnaru, învățătoarea copiilor mei, mari acum, care le spunea acestora mereu că ei pot face tot ce-și propun. Le inocula această idee puțin câte puțin. Acum copiilor li se spun multe lucruri care îi descurajează. Această învățătoare a creat între copii concurența, dar cea bună, plăcută. I-a făcut să înțeleagă noțiunea de nobil. A fi nobil înseamnă a te depăși pe tine însăși, nu pe celălalt. Pentru copii contează foarte mult. Toți copiii ei au ajuns la școli bune, sunt oameni buni și serioși. Nu le spunea niciodată că nu pot, iar dacă copiii făceau asta nu se lăsa până nu putea. Ne întrebăm de ce făcea asta? Pentru că ea iubea ceea ce făcea. Același lucru îl pot spune acum despre mine, eu nu obosesc, fac ceea ce-mi place. Trebuie să le inspirăm copiilor dorința de a reuși, de a putea. Oamenii fac și lucruri care nu le plac, dar dacă nu caută partea frumoasă în ceea ce fac, nimic nu iese.

Putem trăi fără iubire, de ce avem nevoie de ea?

Nu se face nimic fără iubire. Marea noastră greșeală este că uităm să ne îndrăgostim în fiecare zi. Noi trebuie să iubim necondiționat, este greu de spus cuiva așa ceva. Mai ales dacă acel om ți-a făcut rău. Însă știi cum poți să schimbi un om care ți-a făcut rău, iubindu-l, îl vei dezarma!! Poți trăi fără orice, dar fără iubire nu. Nu degeaba am scris în cartea mea, ca și moto, că ingredientul magic este iubirea. Și Dumnezeu tot din iubire ne-a creat. Eu am încercat fiecare clipă să o valorific. Eu m-am bucurat inclusiv pentru diagnosticul pe care l-am primit. Mulți din jurul meu au spus că sunt disperată sau mi-e frică că am să mor. Cred că iubirea de viață mi-a dat puterea să trec. Același diagnostic pe care l-am avut eu, l-a avut și directorul surorii mele, și acum e mort. Miracolul îl facem noi, pentru noi, Dumnezeu face miracole, dar prin noi. Aici intervine liberul arbitru pentru fiecare. Cei care au, orice, și iubire și fericire, și-au dat voie să viseze, și-au dorit cu adevărat. Oamenii de azi nu mai visează, ei se cred realiști. Totul în viață pornește de la un vis. Noi gândim mereu ce nu vrem, nu ce vrem, așa ne-am programat.

Claudia PINTILIE

Despre Autor