Tinerii au fost întotdeauna o forţă a schimbării, chiar dacă uneori ei sunt blamaţi, fie pentru neparticipare civică şi electorală, fie pentru că au votat altfel decât ar fi vrut o parte din societate, fie pentru că au protestat. Acesta este mesajul rectorului Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative (SNSPA), Remus Pricopie, cu ocazia Zilei Naţionale a Tineretului.
Pricopie a făcut apel către clasa politică să promoveze tinerii pe listele de candidaţi pe locuri eligibile, precum şi în Guvern şi în poziţii executive importante.
„Astăzi, 2 mai, celebrăm Ziua Naţională a Tineretului, o zi dedicată energiei, creativităţii şi potenţialului tinerilor noştri. În contextul alegerilor, este un moment bun să reflectăm asupra modului în care putem construi împreună un viitor mai bun pentru societatea noastră. Tinerii au fost întotdeauna o forţă a schimbării, chiar dacă uneori ei sunt blamaţi, fie pentru neparticipare civică şi electorală, fie pentru că au votat altfel decât ar fi vrut o parte din societate, fie pentru că au protestat. Ca părinte şi profesor, înţeleg însă foarte bine că această contestare este o parte esenţială din dezvoltarea lor, dar şi din dialogul pe care generaţiile trebuie să îl poarte pentru a găsi o cale comună de a merge înainte”, se arată în mesajul rectorului SNSPA.
Vezi și Aproape 20% dintre tinerii români nu sunt ocupaţi în educaţie sau formare
Tinerii sunt o categorie socială vulnerabilă, iar riscul ca ei să cadă pradă dezinformării şi propagandei antidemocratice şi să alunece pe panta extremismului este real.
„Şomajul, sărăcia şi excluziunea socială, accesul la educaţie, lipsa oportunităţilor de dezvoltare personală şi profesională sunt probleme cu care tinerii se confruntă şi care nu au primit încă rezolvări complete şi sustenabile din partea decidenţilor politici. (…) Iată de ce trebuie să facem, cu toţii, mai mult pentru tineri, inclusiv în a-i atrage spre mediul universitar, pentru a-şi continua studiile. Învăţământul terţiar este, prin definiţie, un spaţiu al participării şi al incluziunii. Universităţile şi, cu atât mai mult, SNSPA, ca şcoală de guvernare, au şi misiunea de a forma cetăţeni şi pentru noi este o mândrie implicarea civică şi politică a studenţilor noştri, precum şi spiritul lor critic şi dorinţa de a transforma societatea”, a explicat Pricopie.
Rectorul SNSPA a atras atenţia că, din păcate, ţara noastră nu are o nouă lege a tinerilor adoptată şi nici o strategie naţională pentru tineret şi un plan de măsuri corespunzător, ultima strategie încetându-şi valabilitatea în anul 2020.
El a subliniat că este nevoie şi de strategii şi planuri de măsuri la nivel local, de accesarea şi utilizarea optimă a fondurilor europene disponibile pentru educaţie şi tineret, prin aplicarea mecanismelor de finanţare simplificată permise de Uniunea Europeană şi prin implicarea beneficiarilor şi organizaţiilor lor în construirea ghidurilor de finanţare.
Remus Pricopie i-a încurajat pe tineri să aleagă implicarea şi să respingă extremismul.
„Când spun implicare, mă refer în primul rând la vot şi mă refer, de asemenea, la implicarea în partide politice şi la activism civic clasic şi online, la dezbateri ştiinţifice, politice sau filosofice şi la orice altă modalitate de acţiune legală în spaţiul public şi în interes public. Alegeţi să contaţi, alegeţi să vă doriţi mai mult, alegeţi să vă faceţi auzită vocea şi să vă pregătiţi temeinic pentru a deveni liderii de care România are nevoie”, a mai transmis Pricopie.
Articolul Ziua Națională a Tineretului: Tinerii au fost întotdeauna o forţă a schimbării apare prima dată în Pedagoteca.