Zitec, companie specializată în dezvoltarea de soluții și servicii de transformare digitală, a înregistrat o cifră de afaceri de 25,2 de milioane de euro în 2022. Rezultatul reprezintă o creștere de 42% față de anul precedent. 

 

Cererea mare pentru serviciile de dezvoltare software Zitec a făcut ca aceasta să fie cea mai dinamică direcție de business Zitec în 2022. Creșteri semnificative au înregistrat diviziile de Mobile & Distributed Ledger Development, Continuous Improvement Services, DevOps, eCommerce, Microsoft Azure și Security.

Pe lângă evoluția remarcabilă, Zitec a înregistrat o rată de retenție a clienților de 82%, peste media industriei IT & Software (77%, conform Exploding Topics) precum și o rată de loializare a specialiștilor din echipă de 85%. Portofoliul Zitec numără în prezent 240 companii din peste 30 de țări. De asemenea, echipa de profesioniști Zitec a crescut și ea cu circa 30%, de la 262 de colegi la final de 2021 la 339 la final de 2022.

Parteneriate strategice cu Google și Microsoft

Zitec a continuat anul trecut implementarea de proiecte de transformare digitală pentru clienții săi și s-a concentrat pe consolidarea parteneriatelor strategice și dezvoltarea abilităților legate de tehnologiile utilizate. Printre clienții nou incluși în portofoliu în 2022 se numără Regina Maria, Twispay, Agrii Romania, HiGeen, SanoPass și Nhood, piețele principale fiind România, SUA și Elveția.

Vezi și Amazon a început desființarea locurilor de muncă

În ceea ce privește dezvoltarea parteneriatelor strategice, cele cu Google și Microsoft au fost în prim plan, aproximativ 85% dintre proiectele de dezvoltare ale Zitec din ultimii 4 ani utilizând soluții de cloud computing, în special Microsoft Azure și Google Cloud. În consecință, pentru performanțele sale în oferirea de soluții cloud, Zitec a primit din partea Microsoft distincția ”Best Azure Partner” în septembrie 2022, în cadrul ”Global Partner Solutions Conference”, precum și distincția ”Google Partner Specialization in Infrastructure” de la Google, în decembrie 2022.

Interesul constant pe care companiile l-au manifestat în 2022 față de migrarea către platforme de eCommerce flexibile și competitive s-a tradus într-o creștere de 150% a cifrei de afaceri pentru divizia de eCommerce Zitec. Implicit, această creștere a dus la acțiuni de consolidare a parteneriatelor strategice cu partenerii tehnici Adobe (platforma Magento) și VTEX, platforme care susțin 80% dintre proiectele clienților Zitec pe zona de eCommerce. Pentru 20% dintre aceste proiecte, Zitec a creat soluții personalizate, potrivite clienților cu fluxuri de business cu grad ridicat de complexitate și specializare.

Spre finalul anului, compania a adăugat portofoliului său tehnologic un nou serviciu, cel de Data Analytics, menit să asiste companiile în accesarea potențialului de valoare comercială oferit de date. În 2023, se va investi în extinderea acestei echipe și consolidarea capabilităților sale în tehnologiile de date oferite de soluțiile de cloud computing Google și Microsoft.

Zitec mizează pe o creștere organică

În 2023, echipa Zitec mizează pe o tendință de creștere organică similară cu 2022, dar suplimentar explorează și potențiale achiziții de companii de IT. Zitec va continua dezvoltarea parteneriatelor strategice cu Google, Microsoft, Adobe (Magento) și VTEX, dar și creșterea impactului în proiectele clienților existenți.

Pentru 2023, compania estimează o creștere organică de cel puțin 20% a echipei și își propune să atragă în continuare specialiști din toată țara. Echipa din prezent reunește colegi atât din București și Brașov – orașe unde există birouri fizice – cât și din Cluj, Timișoara sau Iași, orașe unde compania pune la dispoziție spații de coworking în parteneriat cu Pluria.

Vezi și Și Microsoft anunță o reducere substanțială a forței de muncă

În acest moment Zitec caută peste 30 de noi colegi, pozițiile deschise vizând atât roluri tehnice, cum ar fi Software Developers (PHP, Magento, .NET), QA Engineers, Product Owner, Business Analyst, Agile Project Managers, Scrum Masters, cât și non-tehnice: Content Marketing Specialist, SEO Specialist, Business Developer sau Digital Campaign Specialist.

De asemenea, echipa urmărește în continuare consolidarea capabilităților în abordarea de proiecte ample, de complexitate tehnică crescută, pe tehnologiile din portofoliu, păstrând poziționarea de partener IT strategic și oferind stabilitate și procese mature clienților.

„Evoluția remarcabilă din 2022 s-a datorat extinderii portofoliului de clienți, creșterii volumului proiectelor curente, precum și consolidării competențelor tehnice și, implicit, a echipei. Ne-am axat pe dezvoltarea liniilor de business, precum și pe crearea altora noi, care să ne permită livrarea de soluții complete de transformare digitală, de la marketing digital, până la proiecte de analiză de date, indispensabile în procesul de digitalizare al business-urilor clienților noștri”, a declarat Alexandru Lăpușan (foto), CEO și Co-Fondator Zitec.

Consolidarea produselor proprii, Mirro și Regista

Anul trecut echipa Zitec s-a concentrat și pe consolidarea produselor proprii Mirro.io, o soluție completă de management al performanței, și Regista, lider național al aplicațiilor de registratură electronică și e-Guvernare.

Astfel, în 2022, Mirro și-a dublat numărul de utilizatori în comparație cu anul precedent. Pentru complexitatea funcționalităților platformei și calitatea serviciilor, Mirro a fost recunoscut ca Lider în categoria Absence Management, Performance Management, Core HR și OKR în rapoartele G2 Winter 2023. Tot anul trecut, Mirro a lansat funcționalitatea „Culture Insights”, ce le oferă liderilor de companii rapoarte extensive pentru înțelegerea și măsurarea culturii organizaționale.

“Ne bucurăm să vedem că organizațiile care folosesc Mirro au înregistrat o retenție în echipă cu 50% mai mare decât media pieței, precum și o creștere a productivității și implicării membrilor săi. Prin utilizarea Mirro, aceste companii creează experiențe pozitive pentru echipele lor și își consolidează cultura organizațională”, afirmă Simona Lăpușan, Fondator și CEO al Mirro.io și Co-Fondator și COO al Zitec.

Citește și Proiect pilot – ASBIS Romania, Logitech și Microsoft – pentru digitalizarea învățământului la Școala Generală 59 din București

Printre companiile locale care folosesc în prezent Mirro.io se numără: Tazz, Adore Me, Netopia, Hochland, Pluria, Transylvania College, Ddroidd, Bright Spaces, Sessions, sau Accace.

Regista, soluția dezvoltată de Zitec ce contribuie direct la progresul digital al României prin automatizarea și eficientizarea activităților din instituțiile din România, a înregistrat și ea rezultate remarcabile și în 2022, depășind pragul de 1000 de clienți, reprezentați de primării, spitale, instituții de învățământ, dar și de companii private din toate județele țării. Valoarea adusă de aplicație a fost recunoscută în iunie 2022 prin premiul special “The Most Coherent Approach to Digitize România” în cadrul evenimentului „Future Banking Awards 2022”.

Aplicația este folosită zilnic de peste 60.000 de utilizatori. În total, prin intermediul Regista au fost procesate peste 28 de milioane de documente, marcând astfel un pas important în progresul digital la nivel național. Pentru a obține aceste rezultatele, Regista a continuat dezvoltarea aplicației adăugând noi funcționalități precum: programări online, validarea identității la sediu și integrarea cu aplicații specializate în administrarea taxelor și impozitelor pentru plata online a contribuțiilor locale.