Directorii de școli și grădinițe din județul Dolj vor beneficia de 10 zile suplimentare de concediu pentru anul școlar 2024-2025, conform unui anunț al Inspectoratului Școlar Județean Dolj. Această decizie a fost adoptată prin Hotărârea Comisiei Paritare din cadrul Inspectoratului, emisă pe 12 septembrie 2024.

Zile suplimentare de concediu aferent anului 2024-2025

„Vă informăm că, prin Hotărârea Comisiei Paritare de la nivelul Inspectoratului Școlar Județean Dolj din 12.09.2024, s-au acordat 10 zile suplimentare de concediu pentru anul școlar 2024-2025, destinate personalului didactic de conducere din unitățile de învățământ și unitățile conexe,” se precizează în document.

Nota Inspectoratul Școlar Județean Dolj poate fi consultată mai jos:

Informații de context

Concediul pentru directorii de școli și grădinițe este stabilit în contractul colectiv de muncă. Un director cu peste 15 ani vechime are un concediu de odihnă de 28 de zile lucrătoare, la care se adaugă și un concediu suplimentar între 5 și 10 zile.

Art. 28 – „(2) Pentru personalul didactic de conducere din unitățile de învățământ și unități conexe, pentru personalul didactic auxiliar și nedidactic, concediul de odihnă se acordă în funcție de vechimea în muncă, astfel:

până la 5 ani vechime – 21 de zile lucrătoare;

între 5 și 15 ani vechime – 24 de zile lucrătoare;

peste 15 ani vechime – 28 de zile lucrătoare”, după cum se arată în contractul colectiv de muncă.

Descoperă și: Denumiri noi în educație și securitate: profesori pentru educație timpurie și lucrători în servicii private

De câte zile de concediu suplimentar beneficiază directorii și inspectorii

Personalul didactic de conducere, îndrumare și control, precum și personalul didactic auxiliar și nedidactic beneficiază de un concediu de odihnă suplimentar de 5 până la 10 zile lucrătoare, conform noului contract colectiv de muncă, semnat pe 5 iulie de sindicate și ministrul Educației.

Potrivit Edupedu.ro, profesorii și angajații din sistemul de învățământ au dreptul la zile libere plătite în cazul unor evenimente familiale speciale sau alte situații, conform prevederilor contractului colectiv de muncă (CCM) la nivel de sector – Învățământ.

De asemenea, profesorii care lucrează în weekend sau în zilele de sărbătoare legală primesc două zile libere pentru fiecare zi lucrată, acestea urmând să fie acordate în următoarele 30 de zile, conform prevederilor din CCM.

Sursa: edupedu.ro

Articolul Zile suplimentare de concediu aferent anului 2024-2025, pentru directorii de școli și grădinițe apare prima dată în Pedagoteca.