Conform Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), în Dobrogea, vremea se va încălzi treptat în următoarele două săptămâni, iar precipitațiile vor fi slabe.
În prima zi a perioadei, temperaturile vor fi ușor sub normalul climatologic, dar vor crește în zilele următoare, astfel că media temperaturilor maxime va ajunge la 24-25 de grade, iar la începutul lunii iunie sunt posibile valori de peste 25-26 de grade.
Regimul nocturn va evolua similar, cu minimele crescând de la 10 grade până la valori generale de 13-14 grade.
Probabilitatea de ploi va fi mai mare în jurul datei de 23 mai și spre sfârșitul perioadei de prognoză (la finalul lunii mai și începutul lunii iunie).