„Astăzi se încheie un an 2022 foarte complicat. Un an care a început cu un război la frontierele României, un război neprovocat, un război început de Federaţia Rusă în Ucraina, fără absolut niciun motiv. Da, un război care a creat probleme în toată Europa şi în lume. Un război care a indus o criză energetică fără precedent, o criză energetică cu care a trebuit să ne luptăm. Practic anul 2022 putem spune că a fost un an nou de răscruce pe care cred că l-am trecut cu bine. Împreună cu partenerii europeni, împreună cu partenerii atlantici, cu Statele Unite ale Americii am reuşit să stabilizăm preţul energiei electrice, am reuşit să stabilizăm preţurile gazelor naturale şi să creem o predictibilitate a acestora până în 2025. Nu a fost uşor. A trebuit să ne adaptăm situaţiilor, a trebuit să facem modificări din mers, a trebuit să facem uneori chiar improvizaţii pentru că da, în momentul când ai un război la frontieră şi o criză foarte puternică, trebuie să te adaptezi din mers. Dar cel mai important lucru şi cea mai importantă lecţie pe care cred că am învăţat-o este că, dacă suntem solidari şi dacă suntem uniţi, putem trece peste toate aceste lucruri”, a transmis Virgil Popescu, într-un mesaj video postat pe pagina sa de Facebook.
El a mai spus că România a dovedit că e capabilă să treacă peste criza energetică.
„Da, România a demonstrat că este capabilă să treacă peste această criză energetică. Aş începe prin faptul că nu numai criza energetică şi stabilitatea preţurilor a fost preocuparea noastră, ci şi restructurarea sistemului energetic. Astfel pentru prima dată putem spune că în România există un circuit integrat nuclear pentru producţia de energie electrică. În această lună, după un întreg şir de acţiuni, Societatea Nuclear Electrica a ajuns să deţină întreg ciclul nuclear al României, de la extracţia de uraniu, prin licenţele pe care le are la mina Tulgheş-Grinţieş, la procesarea acestuia, achiziţionând uzina de la Feldioara, fabrica de combustibil de la Piteşti şi producţia electrică de la Cernavodă, îi dă Nuclear Electricii toate ingredientele să aibă în interior acest circuit integrat. Da, tot în acest an putem spune că am pus în linie dreaptă reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă. Aţi văzut anunţul partenerilor americani, a Băncii de Export a SUA, cu o finanţare de 3 miliarde de dolari pentru unităţile 3 şi 4. Şi da, am ales sit-ul pentru reactoarele modulare la Doiceşti şi faza unu de începere a construirii reactorului modular de la Doiceşti a început. Practic, în anul 2022, în paralel şi un an profund lovit de această criză energetică am mers mai departe cu programul nuclear românesc şi mergem mai departe pentru că avem un nou obiectiv, un obiectiv de ţară, independenţa energetică şi o vom atinge”, a mai spus ministrul Energiei.
Acesta a amintit şi de faptul că, de la finalul anului 2026, România va deveni independentă energetic, din punct de vedere al gazelor naturale.
„Tot în acest an, Romgaz a cumpărat partea Exxon din Neptune Deep şi România se securizează practic din punct de vedere al gazelor naturale. Începând cu sfârşitul anului 2026 România va deveni independentă energetic şi din punct de vedere al gazului natural. Vom produce mai mult decât putem consuma. Şi tot în acest an am salvat de la faliment Complexul Energetic Oltenia, printr-o injecţie de un miliard de euro, din ultimii 3 ani, şi încă un miliard de euro pentru investiţii. Da, este un an care a fost foarte tulbure, dar în această turbulenţă am mers înainte şi ne-am atins obiectivele. Sigur că se pot face mai multe lucruri, sigur că poate puteam face mai multe lucruri. Sigur că anul viitor ne propunem să mergem mai departe şi să avansăm în aceste proiecte. Sigur şi în anul 2022 am operaţionalizat Fondul de modernizare, iar energia regenerabilă practic a căpătat o nouă importanţă. Am lansat apelul de proiecte pentru energie regenerabilă. Vrem ca, până în 2026, să avem 7 gigawaţi de energie regenerabilă. Vrem practic ca, până în 2027, să fim independenţi din punct de vedere energetic. Practic asta ne dorim şi nu aş vrea să uităm ce s-a întâmplat în ultimele zile, pentru că foarte mulţi erau foarte sceptici. Gândiţi-vă la Termocentrala de la Mintia despre care foarte mulţi au spus că va fi aruncată la fier vechi. Şi nu. Ea a fost cumpărată de un investitor care a plătit peste 90 de milioane de euro pentru ea şi acolo se vor face investiţii de un miliard de euro. Şi in interiorul arcului carpatic vom avea o producţie de energie electrică de aproape 1.700 de megawaţi care va duce la acelaşi obiectiv – independenţa energetică”, a completat Popescu.
Ministrul PNL a aminit şi de Termocentral de la Paroşeni.
„Să nu uităm Termocentrala de la Paroşeni care, împreună cu cele patru mine, în anul 2023 va forma un nou complex energetic, minele în procedură de închidere, dar Termocentrala de la Paroşeni va avea şi un grup de gaz şi va putea funcţiona şi după anul 2030, 2032, atunci când ne-am asumat că nu vom mai folosi cărbune. Sunt pe scurt câteva din lucrurile pe care le-am început şi pe care vrem să le continuăm. A fost un an greu, a fost un an care l-am trecut cu bine. Am spus că nu vom avea probleme din punct de vedere al energiei electrice şi al gazelor naturale şi nu vom avea probleme. Iar anul 2023 sper să fie un an mai bun şi le urez tuturor românilor un – la mulţi ani şi un 2023 mai bun decât 2022”, a conchis Virgil Popescu.