Vineri, 07 iulie, va avea loc inaugurarea Castrului Roman din Ovidiu, începând cu ora 17:30. Administrația locală a pregătit un program special, care va include defilarea și reprezentația artistică a grupurilor de reconstituire istorică din Sibiu – Castrum Novis & Terra Apulum, un concert susținut de Teatrul Național de Operă și Balet “Oleg Danovski” Constanța, premiera unui film documentar (producție a Primăriei Ovidiu și Imago Studio), discursurile invitaților și vizitarea sitului arheologic.
Proiectul Sitului Arheologic Ovidiu a fost realizat cu fonduri europene prin Programul Operațional Regional 2014-2020, având ca scop conservarea, parțiala reconstituire și integrarea în circuitul turistic a acestui important obiectiv istoric, care este inclus în lista monumentelor istorice de categorie A din România.
Situl, situat în partea de sud a localității (cartierul Ovidiu Sud), este alcătuit dintr-un castru roman, o așezare civilă și o bazilică paleo-creștină.
Toate aceste activități sunt oferite pasionaților de arheologie de către Primăria și Consiliul Local Ovidiu.