Foto: Primăria Constanța

Primarul municipiului Constanța, Vergil Chițac, crede că viitorul termoficării din oraș arată bine și că rezultatele încep să devină vizibile. De asemenea, el afirmă că problemele care apar în rețea sunt exagerate în media și sunt prezentate cu un caracter emoțional.

Într-o postare recentă pe pagina sa personală de Facebook, primarul abordează din nou subiectul termoficării din Constanța, „dat fiind că problemele inerente care apar pe rețeaua încă neînlocuită sunt exploatate mediatic și emoțional, nu doar în dezinteresul Primăriei, ci și al dumneavoastră”.

El afirmă că regretă și că este rușinos că sistemul vechi de termoficare cedează, dar crede că majoritatea locuitorilor din oraș înțeleg problema și susțin lucrările care se efectuează în rețeaua de termoficare.

„În primul rând, trebuie să spun că îmi pare foarte rău că vechiul sistem cedează cu atâta ușurință, lăsând școli și cartiere întregi fără căldură în mijlocul iernii. Este rușinos că se întâmplă asta. Pe de altă parte, acesta este argumentul cel mai de preț pe care îl avem pentru mega-proiectul pe care l-am început și prin care înlocuim aceste conducte vechi de zeci de ani de sub oraș. Știu că lucrările produc disconfort, știu că mulți dintre dumneavoastră ați ajuns la limita răbdării, dar mai știu și că majoritatea covârșitoare ați înțeles gravitatea situației în care se află Constanța și necesitatea absolută a acestor lucrări. Iar pentru asta vă mulțumesc”.

Vergil Chițac mai zice că un astfel de proiect  „nu poate fi realizat de azi pe mâine”, întrucât este vorba despre lucrări gigantice, care consumă bani, timp și nervi, „dar care ne vor salva din această situație stânjenitoare”.

„Ceea ce pățim astăzi reprezintă nota de plată pentru că, deși aveam o rețea veche de aproape 50 de ani ce trebuia casată la începutul anilor 2000, administrațiile anterioare au preferat să peticească și să cârpească în loc să își asume un proiect de modernizare precum acesta, care mai degrabă le-ar fi enervat electoratul. Dar, după cum am promis, noi ne  asumăm să facem lucrurile cum trebuie”, a spus edilul.

Conform acestuia, toate aceste lucrări vor contribui la eliminarea avariilor și micșorarea costurilor.

„Condițiile tehnice precare ale rețelei au generat mărirea prețului gigacaloriei și implicit a subvenției. Pe scurt, costul gigacaloriei a ajuns în prezent la neverosimila sumă de 1100 de lei, sumă din care populația a plătit 450 de lei, restul fiind completat de la bugetul local. Zeci de ani ne-am furat căciula unul altuia pentru că banii cheltuiți pe subvenție s-au risipit aiurea. Dacă ar fi fost investiți în schimbarea rețelelor termice, realitatea de astăzi ar fi fost cu totul alta. În atare situație, avem pierderi între 250 de tone pe oră când sistemul funcționează normal și, când sunt avarii majore, 450 tone pe oră. Apa pierdută înseamnă bani risipiți, pentru că aceasta trebuie completată în instalație de la sursa RAJA”, este de părere edilul Constanței.

Potrivit afirmațiilor sale, primele trei etape ale proiectului de termoficare vor fi finalizate până la sfârșitul acestui an, la data de 31 decembrie. Până acum, 11 km din cele 38 km de traseu au fost deja înlocuiți, iar în etapa a patra, se vor înlocui și moderniza încă aproximativ 23 km de rețele secundare. În prezent, angajații Primăriei Constanța se ocupă de pregătirea documentației pentru etapa a cincea.

„Așadar (nu îmi place deloc să spun asta, dar trebuie să subliniez încă o dată adevărul pentru că este dreptul dumneavoastră să-l știți), aceste probleme vor mai apărea până când vom reuși să înlocuim conductele vechi și găurite cu altele noi care să ne asigure cel puțin 20 de ani de acum înainte. Cu toate acestea, să știți că rezultatele încep să se vadă. La începutul mandatului, în octombrie 2020, aveam în jur de 3 avarii pe zi. Acum, avariile s-au redus pentru că o parte din tubulatura infrastructurii de transport a agentului termic a fost definitivată. Fără aceste lucrări și dacă am fi continuat metoda de lucru patentată în ultimii 20 de ani la Constanța, cel mai probabil că sistemul ar fi fost complet nefuncțional pentru foarte multă vreme. Vă mulțumesc pentru că dați dovadă de înțelegere și de răbdare. Acest proiect necesită cooperarea tuturor constănțenilor și, cu toate neajunsurile de moment, vă asigur că doar așa rezolvăm această uriașă problemă a Constanței. Viitorul arată bine”, a încheiat postarea de pe Facebook edilul Constanței, Vergil Chițac.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.