Polițiști locali din Constanța au dispus ridicarea unui autoturism de pe locurile rezervate persoanelor cu dizabilități din parcarea unui centru comercial din Constanța, marți seară, deși mașina aparținea unor persoane cu handicap locomotor și purta și o inscripție în acest sens. Autoturismul avea autocolante cu semnul persoanelor cu dizabilități, atât în față cât și în spate, dar polițiștii au dispus ridicarea lui pentru că lipsea și ecusonul care să dovedească că aparține unei persoane cu dizabilități.
În cele din urmă, după ore întregi petrecute în parcarea centrului comercial, oamenii au trebuit să plătească 570 de lei pentru taxa de ridicare a autoturismului. Ca urmare a incidentului, Direcția Generală Poliția Locală Constanța a dispus verificări.
În urma acestor verificări, s-a constatat că, în jurul orei 19.00, a fost înregistrată o sesizare cu privire la parcarea unui autovehicul neregulamentar pe loc de handicapat.
Doi polițiști locali s-au deplasat la fața locului, unde au constatat că patru autoturisme erau parcate pe locuri adaptate, rezervate și semnalizate pentru persoanele cu handicap, fără a avea afișată la loc vizibil cardul/legitimația care să le confere acest drept, conform Legii 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.
Din acest motiv, doi conducători auto au fost sancționați contravențional cu amendă, în cuantum de 2.000 de lei, iar pentru celelalte două autoturisme s-a dispus măsura tehnico administrativă de ridicare, inclusiv pentru autoturismul în cauză.